2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisPoate a venit momentul! Simona Halep, trecută de organizatori pe lista participantelor la US Open

Poate a venit momentul! Simona Halep, trecută de organizatori pe lista participantelor la US Open

Cu toate că este în stare de suspendare provizorie, Simona Halep (31 de ani) a fost inclusă de organizatori pe lista participanților la US Open 2023.

Turneul care va debuta peste mai puțin de o lună ar putea reprezenta o adevărată lovitură dată de sportiva din Constanța. Aceasta nu a aflat, încă, ce decizie se va lua împotriva ei după ce a fost prinsă cu urme de Roxadustat în organism, dar speranțele unei reveniri spectaculoase încep să se întrevadă.

În dreptul numelui Simonei Halep apare o steluță, iar în nota de subsol apare explicația: „În stare de suspendare provizorie”.

Astfel, organizatorii de la US Open și-au arătat deschiderea de a o primi pe Simona Halep la startul întrecerii, dar totul se va hotărî doar în funcție de rezultatul procesului de dopaj în care ea este implicată. Dacă până la startul competiției va primi mult așteptata veste, că nu este suspendată, se va afla printre participantele la turneul programat să se desfășoare în perioada 28 august – 10 septembrie.

Până vom afla deznodământul situaţiei Simonei Halep, alte românce deja se regăsesc pe tabloul principal. Conform freelancer-ului Daniel Vlad, Irina Begu (31 WTA), Sorana Cîrstea (32 WTA), Ana Bogdan (49 WTA) și Patricia Țig (65 WTA, clasament protejat) ştiu deja că vor lua startul la US Open 2023.

Citeşte şi: Irina Begu și Ana Bogdan au luat startul perfect la Iaşi Open! Gabi Ruse, surpriza neplăcută

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS