Primăria Craiova nu vrea să se dezică de direcţia pe care toată lumea a văzut că şi-a propus-o. Vrea să iasă în faţă cu multe evenimente şi cu distracţie şi plăteşte bani frumoşi pentru promovare. Mai marii din primărie au publicat încă o licitaţie babană pentru „Servicii de publicitate prin intermediul presei naționale și locale de televiziune, a publicațiilor online naționale și locale și a posturilor de radio locale“. Acest contract va scoate din bugetul local încă 654.017 de lei, fără TVA.
Municipalitatea lucrează deja la organizarea Târgului de Crăciun. Acesta este şi motivul principal pentru care a publicat în SEAP licitaţia privind serviciile de publicitate. Însă, evenimentul care va fi organizat anul acesta cu ocazia Crăciunului nu va fi singurul promovat. Licitaţia a fost lansată în SEAP pe 19 iulie, iar primăria aşteaptă ofertele până pe 7 august. Suma pe care o pune la bătaie ajunge la aproximativ 132.000 de euro, fără TVA (157.000 de euro cu TVA).
Reprezentanţii primăriei mizează mai mult pe publicitatea făcută de televiziunile şi site-urile naţionale, fiindcă îţi doreşte să atragă turişti din toată ţara la Târgul de Crăciun. Există, însă, şi o parte de publicitate care va fi făcută de presa locală. „Autoritatea Contractantă urmează să achiziționeze servicii de publicitate în vederea promovării, pe parcursul anului 2023, a unor evenimente culturale, obiective turistice, investiții și activități desfășurate de municipalitate, în publicații de presă naționale și locale online și pe posturi de televiziune de știri și generaliste care emit la nivel național local, regional și național“, se arată în caietul de sarcini.
Târgul de Crăciun, principalul obiectiv. Se schimbă conceptul din Piaţa Mihai Viteazul
În documentele publicate în cadrul licitaţiei nu se specifică exact ce evenimente vor fi promovate în cadrul acestui contract. Aşa că am întrebat reprezentanţii primăriei despre ce este vorba. „În proporţie de 50%, poate chiar mai bine, este vorba despre promovarea Târgului de Crăciun. Restul promovării va fi făcută şi pentru alte evenimente importante ce vor mai avea loc în Craiova. Unul dintre materiale poate va fi chiar despre Parcul Romanescu, fiindcă anul acesta se împlinesc 120 de ani de la inaugurarea acestuia. Contractul de promovare va fi valabil până la finalul anului. Aşa că este destul timp să promovăm şi alte evenimente“, a spus Marina Andronache, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.
Despre Târgul de Crăciun din acest an, singurele informaţii pe care reprezentanţii primăriei au dorit să le transmită au fost acelea că va fi schimbată tematica din Piaţa Mihai Viteazul şi că se vor face mai multe îmbunătăţiri faţă de anul trecut. De asemenea, se vor păstra, în linii mari, zonele în care s-a organizat târgul de anul trecut.
Cum motivează primăria dorinţa de promovare
În caietul de sarcini aferent contractului primăria a explicat şi motivele pentru care vrea să promoveze evenimentele din oraşul nostru.
„Având în vedere strategia autorității locale de a disemina informații despre oportunitățile de investiții din Craiova și potențialul turistic al municipiului, de a atrage investitorii interesați în zonă, de a mări numărul de persoane înștiințate cu privire la activitatea autorității publice locale și de a crește numărul de turiști, promovând imaginea municipiului și acțiunile inițiate și organizate de autorități, este necesară diseminarea cu operativitate a acțiunilor Primăriei și Consiliului Local Craiova prin presa de televiziune națională, locală și regională. De asemenea, prin intermediul publicațiilor naționale și locale online.
Necesitatea realizării de campanii de promovare pe plan național, regional și local este impusă și de instituirea Taxei speciale pentru promovarea turistică a municipiului Craiova. Aceasta este denumită taxă hotelieră, conform HCL nr. 485/2017 și HCL nr. 533/2018, şi constituie venit cu destinație specială. Taxa este instituită din rațiuni de creștere a gradului de atractivitate al oraşului. Ea este utilizată exclusiv pentru finanțarea activităților de promovare și punere în valoare a patrimoniului turistic al Municipiului Craiova“, a explicat instituţia.
Ce fel de promovare îşi doreşte primăria
În acest contract, Primăria pune cel mai mult accent pe publicitatea la nivel naţional pentru că îşi doreşte să atragă cât mai mulţi turişti din toată ţara. Astfel, prima cerinţă din contract se referă la publicitatea prin intermediul presei de televiziune naţională. Municipalitatea vrea „servicii de difuzare publireportaj video, pentru cinci publireportaje tv diferite la trei posturi naționale de televiziune de știri“. Cea de-a doua cerinţă din contract se referă la publicitatea prin intermediul publicaţiilor online naţionale. În acest caz, instituţia doreşte „servicii de creație, machetare și publicare a cinci advertoriale diferite, în 10 publicații de presă naționale online“.
La punctul trei este solicitată publicitate prin intermediul presei locale de televiziune. Aici, municipalitatea vrea „servicii de difuzare, la două posturi locale de televiziune și un post tv regional, pentru 5 publireportaje tv diferite“. În acelaşi contract intră şi publicitatea prin intermediul a şase publicaţii online locale. Dintre acestea, cel puțin două trebuie să aibă profil video, pentru cinci advertoriale diferite. Ultima din contract este publicitatea prin intermediul posturilor de radio locale. La acest capitol se doresc „servicii de producție radio pentru cinci spoturi radio diferite (aferent unui număr de 5 subiecte diferite), cu durata de 30 de secunde fiecare. De asemenea, servicii de difuzare la două posturi de radio locale, pentru cinci spoturi radio diferite (aferent unui număr de 5 subiecte diferite)“.
Citeşte şi: Incendiu în Lăpuş, seara trecută. 30 de persoane s-au autoevacuat