11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFost şef al DIICOT, trimis în judecată sub acuzaţia că folosea banii ridicaţi la percheziţii

Fost şef al DIICOT, trimis în judecată sub acuzaţia că folosea banii ridicaţi la percheziţii

Alexandru Mihailiuc, fost procuror şef al DIICOT – Biroul Teritorial Ialomiţa, a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru abuz în serviciu, fals în declaraţii, fals intelectual şi uz de fals. Acesta este acuzat că a reţinut şi folosit mai multe sume de bani care fuseseră ridicate în urma unor percheziţii.

Acesta este primul dosar important instrumentat de noua structură înfiinţată în cadrul Secţiei Penale din cadrul Parchetului General, după desfiinţarea Secţiei Speciale.

„În fapt, inculpatul nu a depus, în termenul prevăzut de art. 252 alin. 8 din Codul de procedură penală, sumele de bani ridicate cu ocazia unor percheziţii domiciliare efectuate la 07.12.2021 şi 10.12.2021, sume pe care le-a folosit până în cursul lunii iunie 2022, când – după efectuarea unui control la DIICOT – Biroul Teritorial Ialomiţa – le-a predat persoanelor de la care au fost ridicate (infracţiunea de abuz în serviciu).

Potrivit rechizitoriului, inculpatul a determinat trei martori să consemneze în fals, cu ocazia declaraţiilor date în faţa acestuia la data de 08.06.2022, faptul că le-au fost restituite sumele de bani ridicate la percheziţiile domiciliare efectuate la locuinţele lor în aceeaşi zi în care au fost ridicate (infracţiunea de fals în declaraţii, în forma participaţiei improprii)”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Fostul procuror a întocmit trei procese-verbale

Parchetul mai susţine că fostul procuror a întocmit trei procese-verbale, în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că a restituit sumele ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la 07.12.2021 şi 10.12.2021 în aceleaşi zile în care au fost ridicate, procese-verbale pe care ulterior, cunoscând că sunt false, le-a folosit în faţa comisiei de control pentru a ascunde comiterea infracţiunii de abuz în serviciu (infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals).

Potrivit presei locale, Alexandru Mihailiuc a ieşit pe pensie în vara anului 2022.

Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Citeşte şi: Toate siturile arheologice din Grecia vor fi închise între cele mai fierbinți ore ale zilei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS