Un culturist a murit după ce o greutate de 208 kilograme a căzut pe gâtul lui în timp ce încerca să o ridice.
Influencerul de fitness Justyn Vickyt, de 33 de ani, care se lăuda cu aproape 30.000 de urmăritori pe Instagram, a murit la scurt timp după accidentul groaznic din sala de sport din Sanur, Bali, scrie The Sun.
Culturist, consilier nutrițional și antrenor personal, el își făcea antrenamentul în sala de sport The Paradise Bali pe 15 iulie, când a avut loc accidentul înfiorător.
Justyn a murit după ce a încercat să ridice o greutate de 208 kg, care a căzut pe gâtul lui. A fost transportat de urgență la un spital local cu gâtul rupt și cu o compresie critică a nervilor vitali, care fac legătura cu inima și plămânii.
El a murit la scurt timp după o operație de urgență, în ciuda eforturilor depuse de chirurgi.
Justyn era bine cunoscut în comunitatea de culturism din Bali, care acum îi deplânge pierderea bruscă.
Citește și: Turist epuizat, abandonat pe munte de un ghid montan plătit