7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova - Galaţi | Ridicaţi nivelul şi „îndoiţi“ Oţelul!

„U“ Craiova – Galaţi | Ridicaţi nivelul şi „îndoiţi“ Oţelul!

Universitatea Craiova şi Oţelul Galaţi se întâlnesc astăzi, de la ora 21.30, pe stadionul „Ion Oblemenco“, într-o partidă contând pentru etapa a 2-a din Superligă.

Disputa se anunţă extrem de interesantă ţinând cont de faptul că Ştiinţa are de demontrat că poate mai mult decât a arătat în meciul cu Dinamo. În plus, nu are voie să facă vreun pas greşit, ţinând cond că evoluează în faţa propriilor spectatori. Aceştia sunt şi aşa puţin iritaţi de faptul că nu s-au făcut transferuri, iar echipa avea nevoie şi de alţi jucători valoroşi. De partea cealaltă, nou promovata echipă din Moldova va face tot posibilul să încurce socotelile oltenilor. Doresc să-şi câştige respectul printr-un joc ordonat şi multă muncă, lucruri specifice antrenorului Dorinel Munteanu.

Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Oțelul!

Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) l-a desemnat pe Ovidiu Haţegan (Arad) să împartă dreptatea în Bănie. Asistenţii acestuia vor fi Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti) şi Ciprian Florin Danşa (Satu Mare). Al patrulea oficial a fost numit Mircea Ardelean (Arad). VAR-ul va fi asigurat de Radu Petrescu (Bucureşti) şi Vlad Bârleanu (Bucureşti). Observator CCA va fi Augustus Constantin (Vâlcea). LPF l-a numit supervizor pe Paul Mincu (Bucureşti).

Eugen Neagoe: „Trebuie să ridicăm nivelul jocului“

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, ştie că Oţelul va da totul ca să plece neînvinsă din Bănie, dar nu concepe ca alb-albaştrii să piardă vreun punct.

„Este o partidă importantă, așa cum a fost și prima etapă. Chiar dacă întâlnim o nou-promovată, în teren nu mai contează nimic. Nici numele jucătorilor. Intrăm 11 și cei de la Galați vor intra 11, iar echipa mai bine pregătită, cu o atitutidine mai bună și mai valoroasă va ieși învingătoare. Așa cum s-a întâmplat la București, ne dorim ca luni seară să fim echipa care va ieși cu cele trei puncte. Am văzut partida lor cu UTA. Au terminat la egalitate, dar meritau să câștige după ocaziile pe care le-au avut. Îl știu pe Dorinel Munteanu, este un băiat ambițios și își mobilizează foarte bine echipa. Am văzut că și faza defensivă au făcut-o bine la acel joc, dar pe mine mă interesează echipa noastră.

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

În continuare avem probleme de efectiv, Baiaram nu este apt pentru această partidă. Se antrenează normal, dar nu este la capacitate maximă și nu putem să riscăm. Nu va face parte din lot nici pentru acest joc. Ceilalți băieți sunt bine. Indiferent de numele jucătorului care va intra în primul 11 trebuie să își facă simțită prezența pe teren.

Trebuie să ridicăm nivelul jocului de la o etapă la alta. Ne dorim să avem evoluții foarte bune şi, dacă putem, să marcăm și multe goluri. Știu ce se vrea la Craiova: un joc spectaculos. Asta ne dorim noi și sper să reușim și astfel suporterii să plece fericiți de la stadion“, a declarat „Geană“.

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

„Toate echipele se mobilizează foarte bine împotriva noastră. Toți adversarii își doresc să câștige puncte împotriva Universității Craiova. Trebuie să ne facem jocul, suntem Universitatea Craiova și formăm un grup puternic. Trebuie să o dovedim pe teren și mi-aș dori ca suporterii să fie într-un număr mare alături de băieți, luni seara sper să fie stadionul plin dacă s-ar putea“, a completat Eugen Neagoe.

Nicuşor Bancu: „E altceva la Craiova”

La rândul său, căpitanul Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu, este convins că valoarea nu are cum să nu se vadă şi pe tabela de marcaj.

„Ştim că Oţelul se apără foarte bine. Nu va fi uşor să-i desfacem. Dar jucăm acasă, alături de fani şi sper să câştigăm. Au jucat bine cu UTA, dar aici, la Craiova, este altceva. Presiunea va fi mare pentru ei, pentru că îi vom lua de sus. Au fost ceva emoţii (la revenirea într-un meci oficial, cel cu Dinamo – n.r.) după o lungă perioadă. Mă bucur că am avut oameni importanţi lângă mine, care m-au ajutat. Sper să fiu sănătos.

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

Am avut mereu probleme cu echipele considerate mai mici pe hârtie. Sper să avem atitudine bună, altfel vom avea probleme. Concurenţa cu Ndong este benefică. La fel a fost şi cu Vătăjelu, care a jucat dreapta. Poate că aşa va fi şi acum. Au rămas jucători buni, în faţă sunt mulţi care nu au loc să joace. E bine pentru noi că există concurenţă. Important este să nu ne mai batem singuri.

Putem lua titlul, dar trebuie să fim toţi uniţi, o echipă puternică. Nu suntem 100%, dar la următorul meci cred că vom arăta altceva faţă de prima etapă. Sunt de nouă ani la Craiova, am plecat pe a zecelea. Pentru mine este o onoare să port banderola de căpitan, dar nu era nicio problemă să fie Mitriţă căpitan. Suntem prieteni şi importantă este echipa”, a spus Nicuşor Bancu.

Citeşte şi: Amical | CSM Slatina a pus-o la punct pe FC Argeş

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS