11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaAtac cu drone asupra portului ucrainean Reni la Dunăre, la câțiva kilometri de Galați

Atac cu drone asupra portului ucrainean Reni la Dunăre, la câțiva kilometri de Galați

Rusia ar fi atacat portul ucrainean Reni, port aflat la Dunăre, la granița cu România, la doar câțiva kilometri de Galați. Imaginile apărute pe rețelele sociale arată o serie de explozii în cadrul portului Reni, dar și instalațiile de luptă antiaeriană care trag asupra ceea ce par a fi drone kamikaze.

Nu este clar deocamdată care este dimensiunea pagubelor în urma atacurilor. Este însă clar că nu toate dronele au fost interceptate de către antiaeriana ucraineană.

Portul ucrainean Reni, esențial pentru transportul mărfurilor pe Dunăre

Portul ucrainean Reni, esențial pentru transportul mărfurilor pe Dunăre, se afla la circa 13 kilometri în linie dreaptă de Galați.

„Forțele ruse au continuat să terorizeze regiunea Odesa aseară. Au lansat un atac de aproape patru ore cu drone kamikaze Shahed-136 asupra infrastructurii portuare de pe Dunăre”, a transmis Comandamentului Operațional Sud ucrainean, transmite Ukrinform.

Cel puțin trei drone au fost doborâte de apărarea antiaeriană

Ucrainenii spun că cel puțin trei drone au fost doborâte de apărarea antiaeriană. O alta însă ar fi reușit să treacă de apărare și să lovească un depozit de cereale. Nu specifică exact în care port ar fi fost această lovitură.

Citeşte şi: Valul de căldură se va extinde în vestul, sudul şi parţial în estul ţării

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS