12.6 C
Craiova
duminică, 6 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat a murit în timp ce curăţa o fântână

Un bărbat a murit în timp ce curăţa o fântână

Un bărbat a murit, duminică, în timp ce curăţa o fântână de mâl. Acesta şi-ar fi pierdut cunoştinţa după ce ar fi inhalat gazele emanate de motopompa cu care scotea apa din puţ. Alţi trei bărbaţi ar fi putut să aibă aceeaşi soartă, după ce au încercat să-l salveze, însă au fost scoşi la timp de echipajele de salvare. Incidentul a avut loc în comuna Năeni, din judeţul Buzău, informează Observatornews

Nenorocirea s-a petrecut în jurul orei 20.00, în satul Finţeşti, din comuna buzoiană Năeni. Primul care a coborât în fântână a fost bărbatul de 44 de ani. Acesta a încercat să cureţe pereţii puţului de mâl, cu ajutorul unei motopompe, iar la un moment dat, din cauza gazelor emanate de utilaj, omului i s-a făcut rău. După ce au văzut că nu mai dă niciun semn, ceilalţi trei prieteni care-l însoţeau, au intrat în fântână fără să stea prea mult pe gânduri. 

Medicii l-au resuscitat pe bărbatul de 44 de ani minute în şir, însă fără succes. Au fost nevoiţi, în cele din urmă, să constate decesul acestuia. 

Pompierii au scos din fântână toate cele patru persoane. Cei trei bărbaţi care au supravieţuit au fost preluaţi şi transportaţi la spital. 

Doi dintre bărbaţii care au fost la un pas să-şi piardă viaţa au fost transportaţi la spitalul Judeţean din Buzău, iar cel de-al treilea a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Capitală. 

Citeşte şi: Un culturist a murit cu gâtul rupt de o greutate de 208 kg

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS