7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPoliţia din Craiova şi superputerea invizibilităţii

Poliţia din Craiova şi superputerea invizibilităţii

După crima petrecută în Grădina Botanică, tragedie care a cutremurat oraşul, toată lumea s-a întrebat, pe bună dreptate, dacă în Craiova ne mai putem simţi în siguranţă. Desigur, evenimentul din Botanică era aproape imposibil de evitat, însă dacă o patrulă ar fi fost mai aproape de locul faptei, poate lucrurile ar fi stat altfel. Realistic vorbind, este imposibil, totuşi, ca poliţiştii locali sau cei din IPJ să poată controla tot ce mişcă în Craiova. Cu toate acestea, în ultima perioadă au existat foarte multe voci care au susţinut că poliţia din Craiova a cam devenit invizibilă şi că iese pe străzi doar să „vâneze“ şoferii.

Gazeta de Sud a făcut o solicitare către IPJ Dolj, în cadrul căreia a întrebat cum este organizat serviciul de patrulare din IPJ Dolj, câţi poliţişti are acest compartiment şi câte patrule verifică liniştea şi ordinea publică noaptea de pe străzile din Craiova. Răspunsurile au fost mai mult decât rigide, iar din acestea nu reiese nicio informaţie care să îi asigure pe cetăţenii oraşului că sunt în siguranţă.

Poliţia intervine doar după ce evenimentele se termină?

În ultimii ani, în Craiova avem senzaţia că poliţia stă pe margine şi intervine doar după ce un eveniment, care poate deveni oricând tragic, se sfârşeşte. Foarte multe voci, inclusiv din rândul autorităţilor locale, susţin că poliţia din Craiova nu prea îşi face treaba şi că a devenit o instituţie aproape invizibilă, fiindcă nu prea se vede pe străzile oraşului.
După ce am văzut, într-un articol anterior din GdS, că Poliţia Locală funcţionează după un Plan de Ordine care nu specifică exact modul în care trebuie să fie făcută patrularea, ci numai perimetrul în care trebuie să se plimbe poliţiştii, am întrebat mai departe şi la IPJ Dolj, instituţie mult mai abilitată să vegheze asupra siguranţei cetăţenilor, cum sunt organizate echipele de la ordine şi siguranţă publică.

Patrularea IPJ Dolj, „secret de serviciu“

Răspunsurile primite de la IPJ Dolj au fost trimise doar pentru a bifa soluţionarea încă unei solicitări pe Legea privind accesul la informațiile de interes public. Practic, documentul nu transmite nimic concret. La întrebarea „Cum este organizat serviciul de patrulare din IPJ Dolj, câţi poliţişti are acest compartiment?“, reprezentanţii IPJ ne-au înşiruit câteva legi şi ne-au transmis că astfel de informaţii sunt secrete.

„Serviciul de patrulare în municipiul Craiova este organizat la nivelul Secțiilor 1-6 Poliție urbană din cadrul Poliției Municipiului Craiova, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului și Ordinul M.A.I. nr. 60/02.03.2010 modificat prin Ordinul M.A.I. nr. 26 din 27.03.2015 și prin Ordinul M.A.I. nr. 118/26.10.2018, privind organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, modalitatea concretă de realizare a activității fiind reglementată de Planul de ordine și siguranță publică al municipiului Craiova pentru anul 2023, precum și de Planurile de ordine și siguranță publică întocmite la nivelul fiecărei secții de poliție urbană, documente clasificate „secret de serviciu”. Activitatea de patrulare este realizată la cele 6 secții de poliție urbană, de polițiștii din cadrul compartimentelor de siguranță publică și patrulare“, ne-a transmis poliţia.

Nu se cunoaşte numărul exact al patrulelor. Concediile le dau peste cap evidenţa

Am mai întrebat IPJ Dolj câte patrule se plimbă prin oraş, însă instituţia spune că nu există un număr fix din cauza concediilor de care beneficiază angajaţii instituţiei.

„Numărul de patrule care acționează pe raza municipiului Craiova atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții nu este unul fix, acesta variază în funcție de numărul lucrătorilor aflați în concedii medicale, concedii de odihnă, concedii pentru creșterea copilului etc., precum și în funcție de numărul de lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dolj și Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, care sunt repartizați către structurile de poliție pentru realizarea activității de patrulare în sistem integrat.

Cu ocazia activității de patrulare sunt vizate de către polițiști toate locurile și mediile de interes rezultate din analiza situației operative și din analizele tactice întocmite periodic de către structurile specializate, urmărindu-se acoperirea integrală cu ocazia activității de patrulare a teritoriului de competență, conform itinerariilor și variantelor de patrulare stabilite în Planul de ordine și siguranță publică“, a mai precizat IPJ Dolj.
În acelaşi răspuns mai este menţionat şi faptul că, pe parcursul anului 2023, polițiștii din cadrul compartimentelor de ordine și siguranță publică au aplicat 11.601 sancțiuni contravenționale.

Poliţişti în Parcul Romanescu sau Botanică? Instituţia spune că da

Parcul Romanescu şi Grădina Botanică sunt două puncte importante ale oraşului şi locurile în care se plimbă foarte mulţi oameni. Ambele au fost marcate de câte o crimă – în Parcul Romanescu a fost găsită moartă Alexandra, o fată de doar 17 ani, iar în Grădina Botanică a fost ucisă Melis, o fată de doar 14 ani. În acest context am întrebat poliţia dacă face patrulări în acest două parcuri.

„Poliția Municipiului Craiova, prin intermediul compartimentelor de siguranță publică și patrulare de la nivelul secțiilor de poliție urbană desfășoară activitatea de patrulare pe raza de competență conform itinerariilor și variantelor de patrulare stabilite prin planurile de ordine și siguranță publică, iar acestea cuprind întreg teritoriul municipiului Craiova, inclusiv cele două zone la care faceți referire, Parcul Nicolae Romanescu și Grădina Botanică“, ne-a răspuns IPJ.

Din calitatea de cetăţeni ai oraşului, putem afirma cu tărie că, în nenumăratele plimbări avute prin aceste două parcuri, nu am văzut vreodată picior de poliţist din IPJ Dolj patrulând acolo. I-am văzut, în schimb, pe poliţiştii locali, pe jos sau cu maşinuţele electrice. Poate IPJ Dolj se bazează pe patrularea localilor, fără să se gândească la faptul că ar aduce mai multă siguranţă dacă ar trimite echipe în astfel de zone.

Există în Craiova o zonă considerată „mai periculoasă“? Poliţia neagă

Am vrut să aflăm şi dacă în oraşul nostru, a cărui faimă nu este una prea bună atunci când vine vorba despre violenţe, există vreo zonă pe care poliţiştii o consideră mai periculoasă şi au o atenţie deosebită pentru aceasta. Iar răspunsul a fost unul negativ. Poliţia craioveană consideră că „la nivelul municipiului Craiova nu a fost identificată o zonă care să poată fi considerată „mai periculoasă”. Permanent este analizată evoluția situației operative pe raza de competență. În funcție de rezultatele obținute, inclusiv de volumul infracționalității sesizate, sunt stabilite zonele de interes din punct de vedere polițienesc pentru perioada următoare, în aceste zone fiind intensificate activitățile de patrulare și desfășurate alte activități specifice“, a încheiat instituţia.

Ca o concluzie, IPJ Dolj susţine că ar fi peste tot, dar cu toate acestea, cetăţenii oraşului au senzaţia că nu prea ar fi nicăieri. Nu se simte în oraş o patrulare masivă, care să te facă să te simţi mai în siguranţă, nu se văd acţiuni în forţă ale poliţiştilor, iar acest lucru nu poate să ducă decât la încurajarea celor certaţi cu legea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS