2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalEugen Neagoe, după demitere: „Nu am ce să-mi reproșez“

Eugen Neagoe, după demitere: „Nu am ce să-mi reproșez“

Demis de Mihai Rotaru de la Universitatea Craiova după remiza cu nou promovata Oţelul Galaţi, Eugen Neagoe a vorbit despre despărţirea de Ştiinţa. El nu şi-a reproşat nimic pentru perioada petrecută la cârma grupării alb-albastre.

„Dureros este întotdeauna când te desparți de o echipă. Dar, sincer, eu nu am ce să-mi reproșez. Nu am primit gol, nu am pierdut. Cred că am dominat de la un capăt la altul meciul cu Oțelul. Am lovit de trei ori bara… Cred că în aceste două etape am fost echipa care a dominat cel mai mult adversarul. A lipsit golul, asta este. Și discuția pe care am avut-o cu patronul a fost aceeași, nu a avut ce să-mi reproșeze. Sincer? Ghinionul și ceva superstiții (motivele demiterii pe care i le-a transmis Mihai Rotaru – n.r.). Exact asta a fost discuția mea cu domnul Rotaru. Eu ce să zic? Eu nu am ce să-i reproșez ceva nimănui. Nu mă așteptam să fiu demis, dar nici nu sunt genul de antrenor care să se lege de porțile stadionului. Nu sunt genul“, a declarat Eugen Neagoe, la Fanatik.

Conducerea echipei Universitatea Craiova s-ar fi orientat spre Marius Şumudică, dar pe lista scurtă a antrenorilor se mai află şi Laurenţiu Reghecampf.

Citeşte şi: Universitatea Craiova s-a despărțit de antrenorul Eugen Neagoe

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS