1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljNebunie la UPU! Blocarea sistemului informatic, picătura care a umplut paharul

Nebunie la UPU! Blocarea sistemului informatic, picătura care a umplut paharul

A fost haos luni la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova. Sistemul informatic nu a funcţionat, problema fiind una generalizată, la nivel naţional, iar acesta a dus la supraaglomerarea UPU. Pacienţii din policlinică au fost direcţionaţi către UPU, iar personalul medical s-a văzut covârşit de numărul mare de oameni care aşteptau ajutor.

Urgenţa SCJU Craiova, sufocată

“A fost sufocant în Urgenţă. Marţi a fost ok, dar luni a fost crimă şi pedeapsă. Toţi pacienţii programaţi în policlinică au venit în UPU. S-a dat peste cap toată activitatea. A fost o problemă la nivel naţional. Am reuşit, în cele din urmă, să gestionăm situaţia destul de bine. Le-am spus oamenilor să aibă răbdare. Orice pacient care era obligatoriu de internat – pacienţii care nu puteau fi reprogramaţi pentru intervenţii, de exemplu – s-a internat. Dar cei care puteau fi reprogramaţi s-au reprogramat”, a declarat purtătorul de cuvânt al SCJU Craiova, dr. Cristiana Geormăneanu.

Geormăneanu: „Sunt cazuri care ar putea fi rezolvate la alte unităţi”

La supraaglomerarea din Unitatea de Primiri Urgenţe, spune aceasta, contribuie în continuare şi afluxul de ambulanţe. “E o problemă veche. Ambulanţele ajung mereu la noi, deşi am mai discutat că sunt cazuri care ar putea fi rezolvate la camera de gardă sau compartimentul de primiri urgenţe al altor unităţi medicale. Ni se spune că medicii de acolo îi redirecţionează şi este şi aici un sâmbure de adevăr. Sunt pacienţi care ajung la noi cu liste de investigaţii şi le explicăm că UPU nu este centru de diagnostic pentru alte spitale”, susţine dr. Geormăneanu.

70% dintre pacienţi ajung la UPU fără documentele medicale

Lucrurile încă nu sunt clare, vechile probleme persistă, iar lipsa de educaţie medicală a pacienţilor contribuie şi ea la cronicizarea acestui haos.

“Pacienţii vin în continuare fără documente medicale. Avem pacienţi cronici care nu au dosarul medical şi le spunem mereu – aşa cum mergi să plăteşti curentul cu factura, aşa şi la medic trebuie să vii cu documentele. 70% dintre pacienţi vin fără ele. E nevoie de mai multă educaţie medicală, pentru că oamenii încă nu ştiu aceste lucruri… Iar activitatea se îngreunează, oamenii devin nervoşi”, explică medicul urgentist.

Mulţi pacienţi ajung la UPU fără urgenţe medicale

În momentul în care Unitatea de Primiri Urgenţe se aglomerează, timpul de aşteptare creşte pentru fiecare pacient. Cu toate acestea, sunt în continuare pacienţi care se prezintă în UPU fără a avea semnele unei urgenţe medicale. “Vă dau câteva exemple. Pacientă venită în urgenţă cu o nevralgie intercostală care dura de patru ani. Sau pacient pe care îl dor genunchii de trei luni… Şi se prezintă în urgenţă pentru că acum îl dor mai tare. Iar noi trebuie să vedem toţi pacienţii”, a mai precizat dr. Cristiana Geormăneanu.

Citeşte şi: A fost lansat numărul 2/2023 al revistei Oltenia Business

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS