Un bărbat care s-a îndrăgostit de cumnata sa a plănuit împreună cu aceasta uciderea soțului ei ca să poată rămâne împreună, scrie replicaonline.
În acest scop, bărbatul a încercat să cumpere de pe internet o armă de foc cu care să îşi împuşte fratele. Sub pretextul că e deranjat de prezența unor animale sălbatice, el a contactat trei deţinători de arme. A achiziționat actele fără întocmirea documentelor legale, deoarece nu avea autorizație.
Una dintre arme era din categoria celor letale, cu care se poate trage cu precizie de la distanţe mari, de până la 900 de metri, fiind dotată cu lunetă.
În discuțiile purtate cu amanta sa, el folosea cuvântul ”jucărie” când se referea la arme. Pentru achiziționarea acestora a folosit o cartelă și un telefon, special cumpărate în acest sens.
Bărbatul a fost condamnat la 1 an și 3 luni pentru tentativă la nerespectarea regimului armelor și munițiilor în formă continuată (trei acte materiale). La această pedeapsă se adaugă restul rămas neexecutat de 695 zile, din condamnarea suferită după ce a încercat să își omoare fratele și nepotul. Bărbatul are de executat 1 an, 3 luni şi 695 zile. Sentința nu este definitivă.
Citește și: Doi morți și trei răniți după ce o șoferiță a intrat pe contrasens