11.2 C
Craiova
miercuri, 18 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAu furat vulturul de bronz de pe un monument al eroilor și l-au vândut la fier vechi

Au furat vulturul de bronz de pe un monument al eroilor și l-au vândut la fier vechi

Doi bărbaţi din Sălaj sunt acuzaţi că au furat vulturul de bronz de pe monumentul din Cimitirul Eroilor din Zalău, care datează din anul 1925, și l-au vândut la fier vechi. Vulturul a fost găsit şi recuperat de poliţişti, iar bărbații arestați, scrie Agerpres.

Un tânăr, de 22 ani, din Zalău, şi un bărbat, de 29 de ani, din comuna Românaşi, au fost reținuţi joi, fiind acuzați de furt calificat.

„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii îi bănuiesc pe aceştia că, în perioada 29 iunie – 13 iulie, ar fi pătruns prin escaladarea gardului într-un imobil nelocuit din municipiul Zalău. De acolo ar fi sustras un clopot din cupru, de 25-30 kg, cinci cazane din cupru, trei săbii artizanale şi alte bunuri din cupru, bronz şi alamă. Prejudiciul cauzat este de 25.000 de lei”, se arată în comunicatul menţionat.

Cei doi mai sunt bănuiţi că ar fi sustras, din cimitirul din Zalău, o statuetă din bronz de 100 kg. Aceasta era amplasată în vârful Monumentului Eroilor, ridicat în anul 1925. Monumentul are o înălțime de patru metri. Pe aceasta ar fi valorificat-o ulterior la un punct de colectare a metalelor neferoase. Acolo a fost găsită de poliţiştii din Sălaj.

Vineri instanţa de judecată a fost emis mandate de arestare preventivă a celor doi pentru 30 de zile.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celor în cauză şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat. 

Citește și: Pieton accidentat mortal de un autocar pe autostrada A1, în Argeș

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS