Cinci persoane au fost rănite într-un accident în care au fost implicate o ambulanţă, un TIR şi un autoturism. Accidentul a avut loc luni la Târgu Neamţ, informează Agerpres.
Potrivit sursei citate, în ambulanţă se aflau patru persoane, în TIR erau două, iar în autoturism una singură.
La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului Târgu Neamţ, precum şi trei echipaje cu ambulanţe de la SAJ Târgu Neamţ.
„Ajunse la locul solicitării, forţele de intervenţie au acţionat pentru acordarea îngrijirilor medicale persoanelor ce se aflau în ambulanţă şi unui pasager din TIR”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.
Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Târgu Neamţ.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Citeşte şi: Tânăr din Târgu Jiu, primul la UMF Craiova