O femeie a ajuns la spital marți dimineață, după ce a fost lovită de o mașină pe o trecere de pietoni din Târgu Jiu.
Un bărbat, de 44 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Victoriei, nu ar fi acordat prioritate de trecere. El a acroșat o femeie de 51 de ani, din Târgu Jiu. Victima se angajase în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător.
În urma impactului a rezultat rănirea femeii de 51 de ani, aceasta fiind transportată la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citește și: Vâlcea: Coliziune între șase autoturisme în Stolniceni