1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria Craiova a scăpat neamendată pentru lipsa Registrului Spațiilor Verzi:„S-a dat amendă… care a fost avertisment”

Primăria Craiova a scăpat neamendată pentru lipsa Registrului Spațiilor Verzi:„S-a dat amendă… care a fost avertisment”

Au trecut 12 ani de la data limită prevăzută de lege pentru ca municipiile de rang zero și unu să realizeze auditul spațiilor verzi și planuri de acțiune pentru conservarea lor, iar Craiova încă nu deține un Registru al Spațiilor Verzi. Deși legea prevede o amendă între 100.000 și 200.000 lei pentru lipsa acestuia, Primăria Craiova a scăpat până acum doar cu un avertisment.

Garda de Mediu, instituția de control în acest caz, a considerat suficientă această măsură. Primăria Craiova a avut parte de mai multă indulgență decât alte municipii. Bucureștiul, în schimb, a primit o amendă de 100.000 lei, iar Timișoara a fost „arsă” de Comisariatul Gărzii de Mediu cu amenda maximă – 200.000 lei.

Conform textului normativ, municipiile de rang zero şi unu ar fi avut obligaţia „să efectueze, până la data de 1 ianuarie 2011 auditul spaţiilor verzi, urmat de elaborarea unei strategii şi a unui plan de acţiune privind conservarea şi dezvoltarea acestora”.

Contractul cu firma care ar fi trebuit să elaboreze Registrul, reziliat

Registrul Craiovei nu este gata nici acum. Luna trecută, Primăria Craiova a răspuns la o solicitare GdS privind stadiul elaborării acestuia, menționând că a rămas fără prestator și se apucă singură de treabă. Contractul de achiziţie publică pentru elaborarea registrului se află în procedură de reziliere, am aflat de la reprezentanții Primăriei, deoarece „prestatorul nu şi-a îndeplinit toate clauzele contractuale”.
La 12 ani după termenul limită prevăzut de lege, administrația locală s-a împotmolit din nou.

Legea prevede amenzi între 100.000 și 200.000 lei

Legea nr. 24 privind elaborarea Registrului Spațiilor Verzi datează încă din 2007, în timp ce sancțiunile pentru autoritățile care nu întocmesc registrele au fost incluse în legea 313/2009.

Conform legii 24/2007, nerespectarea prevederilor constituie contravenție şi se sancţionează cu amendă contravențională. În 2009, la articolul 25 alineatul (1), privind contravențiile, au apărut și contravenții pentru municipiile de rang 0 și 1 care nu elaborează Registrul până în anul 2011. De la 100.000 lei la 200.000 lei.
Dar Craiova a reușit să scape cu un simplu avertisment. Cum? Ne-a explicat comisarul șef al Gărzii de Mediu Dolj.

Garda de Mediu a dat notă de trecere pentru efort

Cu toate că Primăria nu a ajuns la niciun rezultat concret în toți acești ani, Garda de Mediu a decis, cu indulgență, să îi dea notă de trecere pentru efortul depus. Cel puțin asta ne-a transmis comisarul șef al GNM Dolj, Gheorghe Călinoiu.
Acesta a spus că Primăria ar fi primit un avertisment în 2019.
„Există o procedură pe care au inițiat-o cu mulți ani în urmă. Practic, nu putem spune că nu și-au îndeplinit obligația legală… Fiind într-o procedură care se desfășoară pe o anumită perioadă… Dar de fiecare dată s-a impus măsura să se raporteze stadiul de realizare a acestui registru. Am urmărit, de fiecare dată, dacă s-a realizat un grafic al implementării”, a declarat Călinoiu pentru GdS.

Circumstanțe atenuante

După care acesta a început să înșire circumstanțele atenuante care i-au făcut pe comisari să se arate înțelegători.
„Sunt o mulțime de factori care intervin, am înțeles că și Agenția de Protecție a Mediului intervine, mai există și o comisie a Ministerului Mediului care, la fel, verifică și te întoarce. Și uite așa s-a întâmplat că se află în situația asta, plus că a apărut și situația pe care v-au relatat-o reprezentanții Primăriei. Firma care era sub contract nu s-a ținut de el și a trebuit să renunțe la ei că îi obligă legea”, ne-a spus comisarul șef al GNM Dolj.

„Dacă vreți să știți dacă s-a dat amendă… Da, s-a dat! Că avertismentul e tot o amendă”

Continuând pledoaria pentru decizia de a aplica un simplu avertisment, Gheorghe Călinoiu a devenit apoi ușor derutant.
„Scopul este ca acest registru să fie realizat. Eu știu că este prins în fiecare dezvoltare urbanistică. Dacă vreți să știți exact dacă s-a dat amendă de Garda de Mediu… Da, s-a dat! Că avertismentul este tot o amendă!”, a spus acesta.
„Și dacă dădea 2 miliarde, cât prevede legea, credeți că procedura era rezolvată?
Când aplici o lege trebuie să analizezi foarte profund situația concretă. Reprezentanții Gărzii de Mediu, fie că au fost de la Comisariatul General – pentru că au venit și de acolo – fie că au fost de la Comisariatul Județean, de fiecare dată au analizat și, fiind în procedura de elaborare, nu s-a dat amendă. Practic, erau în curs de implementare”, a continuat acesta.

Comisarul Gărzii de Mediu Dolj ne-a arătat paiul din ochiul „fraților”

Pentru a-și argumenta și mai bine cauza, comisarul GNM Dolj i-a făcut de rușine și pe ceilalți codași.
„Dacă vreți să știți, intrați și dumneavoastră să vedeți. La noi, în Dolj, decât câteva au registrul. Și cei care au primit amenzi… În urma amenzii s-a rezolvat? Și la Craiova au primit sancțiunea amendă… care a fost avertisment (!). Cu un grafic de implementare. Poate cei care au luat amendă nu au avut nimic, nu au prezentat niciun document. Aici ni s-au prezentat caietul de sarcini, perioada de licitație, desemnarea executantului etc.
Dacă vedeai un dezinteres total, erai obligat de situație să aplici. Una era să te duci în control și să nu găsești un demers. Atunci era sancțiune fără să stai la discuții. Dar totuși au foarte mult lucrat. S-a lucrat. Eu așa o văd. Mă interesa mai mult finalitatea, să se aducă la un proiect. Urmărim să vedem când se finalizează”, a conchis Călinoiu.

Ce s-a întâmplat în alte orașe

În 2020, Primăria București a fost amendată de Garda de Mediu cu 100.000 lei pentru lipsa Registrului Spațiilor Verzi. În urma unui control făcut de Comisariatul Municipiului București al Gărzii Naționale de Mediu la Primăria Capitalei, s-a constatat că PMB nu are un Registru al Spațiilor Verzi întocmit conform normelor.

Conform presei locale, Primăria Constanța a fost sancționată cu avertisment de trei ori pentru refuzul de a elabora Registrul spațiilor verzi și a fost amendată pentru neasigurarea integrității, refacerii și îngrijirii spațiilor verzi. În 2021, Garda de Mediu a amendat Primăria Constanța cu 50.000 de lei, pentru că oraşul deține prea puţin spaţiu verde.
În 2021, Timișoara a primit amenda maximă, în cuantum de 200.000 lei, pentru lipsa Registrului Spațiilor Verzi.

Citește și: Registrul Spațiilor Verzi din Craiova, în pom

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS