3.1 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinTeatrul lui Nero, descoperit lângă Vatican

Teatrul lui Nero, descoperit lângă Vatican

Ruinele unui teatru privat din secolul I, care a aparținut împăratului roman Nero, au fost descoperite la Roma, la doar câțiva metri de Vatican. Experţii susţin că este o descoperire „excepțională”, scrie News.ro.

Descoperirea, anunțată de superintendenta specială a Romei, Daniela Porro, dezvăluie locul unde Nero a exersat poezie și muzică, aproape de locul unde se află acum Bazilica Sf. Petru.

Până acum, existența teatrului i-a nedumerit pe mulți istorici, deoarece era menționat în textele romane scrise de Pliniu cel Bătrân, dar nu se știa unde se află.

Nero a fost al cincilea împărat roman, domnind între anii 54 și 68 d.Hr. Lider nepopular, a el devenit faimos pentru extravaganțele sale și desfrarea sa.

Un sit arheologic superb

Situl include coloane elegante de marmură, decorațiuni cu foiță de aur și încăperi de depozitare cu rămășițe ale unor costume și decoruri folosite în producțiile teatrale ale lui Nero. Săpăturile fac parte dintr-un proiect de renovare a Palazzo della Rovere de pe Via Della Conciliazione, care duce la Piața Sf. Petru. Proiectul va transforma o parte din clădirea din epoca Renașterii într-un hotel Four Seasons, care va fi deschis în 2025 .

Porro a spus că descoperirile „excepționale” oferă o imagine rară a perioadei începând cu domnia lui Nero până în secolul al XV-lea. Unele dintre artefactele mai recente demonstrează că situl a fost folosit ca teatru – inclusiv rămășițe de costume, precum și ceramică și ustensile de gătit.

„Este un sit arheologic superb, la care visează orice arheolog”, a spus Marzia Di Mento, arheologul responsabil cu săpăturile, care au început în 2020.

Citește şi: Muncitor de la salubritate accidentat mortal de o maşină de gunoi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS