4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaO nouă ediție a Festivalul Național de Folk și Baladă „Poarta Sărutului”, la Târgu Jiu

O nouă ediție a Festivalul Național de Folk și Baladă „Poarta Sărutului”, la Târgu Jiu

Cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Național de Folk și Baladă „Poarta Sărutului”, din Târgu Jiu, se va desfășura, anul acesta, în perioada 11-13 august.

Festivalul-concurs este un eveniment cu tradiție, competitiv. Pe lângă corifeii folkului românesc, manifestarea reuneşte tineri din toată țara, care doresc să-şi afirme potenţialul artistic în domeniul creaţiei şi interpretării muzicii folk și, totodată, vor încerca să arate că există deja ziua de mâine a folkului românesc.

Înscrieri în concurs

Se pot înscrie în concurs, în calitate de interpreți și grupuri folk, cei care nu au obținut Marele Premiu și Trofeul la nicio ediție anterioară. Fiind un concurs de creație și interpretare, care își propune să promoveze noi valori reprezentative pentru folk-ul românesc, se adresează concurenților cu vârsta cuprinsă între 12 și 35 de de ani.

Concurenții admiși vor prezenta în concurs două piese originale. Piesele care participă în concurs trebuie să transmită fie un mesaj al condiției umane sau al conceptelor sociale, fie un mesaj istoric sau unul de iubire. Textele prezentate pot fi creații proprii sau ale altor poeți, în timp ce linia melodică trebuie să fie compusă de concurent.

Înscrierea se face pe baza unui formular de înscriere cu toate datele completate și copia cărții de identitate (datele personale fiind protejate) trimise la Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu prin e-mail la adresa [email protected] sau depuse la sediul instituției din strada 11 Iunie 1848, nr.87. Data limită pentru înscriere fiind 07 august 2023. Sunt scutiți de preselecție tinerii folkiști participanți la ”Tabăra Folk de la Calafat”, conform protocolului de colaborarea încheiat între Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu și Asociația „Proiect pentru o Lume a Oamenilor mai Buni” (APLOMB).

Programul Festivalului

Vineri, 11 august 2023, ora 19,00, va avea loc tradiţionalul concurs de muzică, iar după concurs, vor încânta publicul: Zoia Alecu, Sunt un frate tânăr (trio format din Dorin Andone, Teo Boar și Vlady Cnejevici), Nicu Zotta și Daria Andreea Boghean (câștigătoarea ediției trecute),

Sâmbătă, 12 august, ora 19,00, continuă competiția muzicală dintre tinerii interpreți. După concurs, vom intra în atmosfera de poveste creată de vocile calde ale interpreților: Trio Emeric Imre – Jimi Laco și Marius Roje, Dan Vană, Dana Florian și Stephan Gheraksiev.

Duminică, 13 august, începând cu ora 19,00, va avea loc decernarea premiilor și Gala Laureaților, iar la finalul festivalului vor susține recitaluri: Mircea Vintilă, Maria Gheorghiu, Adrian Beznă și Ovidiu Mihăilescu.

Intrare liberă pentru copiii de până în 7 ani

Juriul are în componenţa sa personalități ale muzicii de gen:

  • Maria Gheorghiu – președintele juriului, cantautor și redactor Radio România,
  • Dan Vană – cantautor,
  • Sorin Minghiat – interpret,
  • Spiridon Popescu – poet,
  • Ovidiu Mihăilescu – cantautor.

Tot cu ocazia Festivalului se vor organiza lansări de albume discografice ale personalităților prezente cu această ocazie la Târgu Jiu, precum și lansări de carte.

Teatrul de Vară „Nelu Dumitru” din Târgu Jiu va fi gazda festivalului, loc consacrat pentru desfășurarea acestui eveniment. Atmosfera va fi întreținută de folkistul Adrian Beznă, amfitrionul festivalului. Prețul unui bilet este de 15 lei, prețul unui abonament pentru toate cele 3 zile este 30 de lei. Pentru copiii cu vârsta de până la 7 ani, intrarea este liberă. Persoanele cu dizabilități pot beneficia de intrare liberă doar pe baza unui act doveditor.

Organizatori

Festivalul este organizat de:

  • Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu,
    Consiliul Judeţean Gorj,
  • Primăria și Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu,
  • Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”,
  • Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”
  • Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”,
  • Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj,
  • Asociația „Proiect pentru o Lume a Oamenilor mai Buni” (APLOMB),
  • posturi de radio și televiziuni naționale și locale.

Citește și: Gorj: Serviciu propriu de Evidență a Persoanelor, la Primăria Drăguțești

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS