Un pasager supraponderal care a rămas blocat în scaun a fost scos cu macaraua din avion. Bărbatul, care călătorise din Nigeria în Marea Britanie la clasa întâi, a aşteptat trei ore până să fie eliberat, conform Antena3.
Incidentul a avut loc după un zbor de șase ore și jumătate de pe Aeroportul Internațional Murtala Muhammed din Lagos până pe Aeroportul Heathrow din Londra. Era ora 5.10 dimineața.
Bărbatul ocupa locul 1A, în mod tradițional cel mai de dorit loc din avion. Scaunele sunt cele mai spaţioase posibil, iar biletul îl costase 7.000 de lire sterline.
Echipajul a reuşit să îl calmeze pe pasager, care s-a panicat când şi-a dat seama că nu poate părăsi scaunul. Nu a reușit însă să îl mute.
A fost nevoie de intervenția unui echipaj de salvare, care a intervenit cu o macara pentru a-l putea scoate pe bărbat din avion. Totodată, pentru ca macaraua să poată intra în avion a fost demontată o ușă a aeronavei.
Citeşte şi: Un grec a fost arestat pentru că a provocat trei incendii de pădure