-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetBaschet / Suntem în sferturile EURO! România a câştigat cu „sufletul“ duelul cu Grecia

Baschet / Suntem în sferturile EURO! România a câştigat cu „sufletul“ duelul cu Grecia

Reprezentativa de U20 feminin a României a obținut calificarea mult dorită în sferturile de finală de la Campionatul European – Divizia B. Tinerele Acvile au avut un bilanț de 2-1 în Grupa B, după ce au câștigat meciul decisiv pentru calificare în fața Greciei, cu scorul de 71-64.

Tricolorele au controlat prima jumătate a meciului şi aveau la pauza mare un avans de 11 puncte, scor 34-23. Sfertul al treilea a fost unul catastrofal, iar echipa elenă a revenit în joc. În doar cinci minute, diferenţa înregistrată după primele 20 de minute s-a „evaporat“, iar tabela indica un meci extrem de stâns (40-40). În cele din urmă, după două timeout-uri solicitate de selecţionerul Piperea, româncele şi-au mai revenit puţin în ofensivă, dar au rămas vulnerabile în apărare. La finele sfertului al treilea, Grecia conducea la doar trei puncte, scor 49-46.

Un final de vis, ne vedem în sferturi!

Echipa antrenată de Tiberius Piperea a făcut un ultim sfert foarte bun, spre entuziasmul tuturor fanilor prezenţi la Polivalentă. Paloma Cucu a fost într-o zi de shoot senzaţională, având trei aruncări perfecte fix când echipa avea mai mare nevoie. Împinse de la spate de publicul numeros, „acvilele“ parcă au căpătat aripi şi şi-au dominat adversarele la toate capitolele până la final. După cele 40 de minute de joc, România avea un avans de şapte puncte, scor 71-64, dar şi biletul pentru sferturile de finală.

Paloma Cucu s-a remarcat cu 10 puncte, 5 recuperări, 8 pase decisive și 7 intercepții, fiind MVP-ul partidei. Ana Ivan a fost cea mai bună marcatoare a României, cu 17 puncte. Cătălina Ion a fost aproape de double-double, cu 15 puncte și 8 recuperări. De partea cealaltă, Eleni Bosgana a fost jucătoarea care a pus probleme naţionalei noastre. Ea a totalizat 25 de puncte și 14 recuperări, notează Baschet.ro.

În faza sferturilor de finală, România va da piept cu reprezentativa Germaniei (vineri, ora 18.00). Naţionala „Mannschaft“ a încheiat cu un bilanț de 3-0 în Grupa A. 

Citeşte şi: Baschet U20 / România, aproape de un rezultat mare cu Irlanda! Duel decisiv cu Grecia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS