12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova - Hermannstadt | Alb-albaştrii sunt gata să încânte şi să câştige

„U“ Craiova – Hermannstadt | Alb-albaştrii sunt gata să încânte şi să câştige

Universitatea Craiova o va întâlni astăzi, de la ora 21.30, pe stadionul „Ion Oblemenco“, pe AFC Hermannstadt, în etapa a 4-a din Superligă. Este un meci în care oltenii nu concep decât victoria, pentru că au de demonstrat că au valoare şi că sunt capabili să lupte pentru primul loc. Un alt obiectiv stabilit ar fi spectacolul, pentru că „leii“ îşi doresc ca „Vulcanul“ să clocotească din nou.

Laurenţiu Reghecampf: „Trebuie să arătăm că avem valoare“

Antrenorul Universităţii Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a studiat bine adversarii şi ştie că nu va fi un meci uşor. El crede însă că elevii săi au strâns rândurile, sunt concentraţi şi vor face totul ca publicul să plece mulţumit de pe stadion.

„Vulcanul de pe ‘Ion Oblemenco’ încă nu a erupt. Trebuie să aşteptăm să ‘erupă’, să încercăm prin jocurile noastre să-l umplem şi să facem o atmosferă superbă, aşa cum o ştim pe ‘Oblemenco’. Va fi un meci dificil, în care întâlnim o echipă care vine după o perioadă bună, cu două jocuri consecutive câştigate. Hermannstadt este o formaţie pe care trebuie să o luăm în serios. Sibienii stau foarte bine în teren, joacă de câţiva ani împreună, au acelaşi antrenor şi se vede acest lucru.

Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Hermannstadt!

Trebuie să fim atenţi, serioşi şi le-am transmis aceste lucruri jucătorilor mei. Evoluţiile noastre trebuie să fie mai bune decât cea din ultima partidă. Trebuie să fim mai concentraţi când avem ocazii, să încercăm să marcăm şi să închide jocul cât mai repede. Trebuie să încercăm să ne impunem ritmul nostru de joc. Asta îmi doresc de la echipa noastră! Vreau ca într-un timp cât se poate de scurt să putem să vorbim doar despre noi. Noi trebuie să arătăm că avem valoare şi că ne dorim foarte mult să ne batem pentru a câştiga campionatul. Este un drum lung, o luăm pas cu pas“, a spus tehnicianul Ştiinţei.

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

„Sunt convins că băieţii vor fi pregătiţi. Chiar dacă timpul a fost scurt şi nu am avut la dispoziţie să pregătim foarte bine acest meci, am mare încredere în ei. Sunt sigur că atitudinea lor de mâine seară (vineri – n.r.) va fi pozitivă şi, prin muncă, prin sacrificiu, vom reuşi să ne câştigăm cele 3 puncte. Sunt sigur că am reuşit să-i fac să înţeleagă că va fi un meci dificil, dacă noi îl vom face dificil. Dacă vom avea atitudine şi determinare pe teren, cu siguranţă ne vom face meciul mai uşor. Koljic va absenta, în rest nu mai sunt alte probleme. Baiaram nu este 100%, dar a reintrat în program normal şi, probabil, o să-l vedeţi mâine seară pe teren“, a completat Reghe.

„Va fi concurenţă pe fiecare post!“

Laurenţiu Reghecampf şi-ar dori ca sibienii să vină şi să joace deschis, cum au făcut-o în primele trei etape, dar este sigur că Marius Măldărăşanu va schimba partitura. Cât priveşte sistemul ales pentru acest sezon, Reghe a spus că va pecetlui o strategie în curând.

„Întotdeauna când joci cu o echipă ofensivă ai parte de un joc frumos. O să vedeţi că lucrurile se vor schimba la meciul de mâine. Eu mi-aş dori foarte mult ca Hermannstadt să vină şi să joace un fotbal ofensiv, pentru că atunci ne vom bate cu armele pe care le avem fiecare.

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

Este foarte clar pentru mine ce sistem vom juca şi voi discuta despre asta cu preşedintele clubului. Va trebui să ne facem un model de joc şi va trebui să clarificăm aceste lucruri. Avem anumiţi jucători care, probabil, vor fi pe bancă, dar valoarea lor este foarte mare. Va fi concurenţă pe fiecare post! Trebuie să muncească, să lupte pentru poziţia lor în teren. Nu vreau să mai schimb jucătorii pe multe poziţii. Ei trebuie să ştie că numai evoluţia lor de la antrenamente şi meciuri le dă dreptul să spere că vor fi pe teren. Relaţia mea cu ei este una foarte bună şi corectă“, a anunţat Reghecampf.

Andrei Ivan: „Vom da totul“

Din rândul jucătorilor Universităţii Craiova, Andrei Ivan a afirmat că toată lumea este concentrată asupra acestui joc cu Hermannstadt şi mizează pe o victorie. „Jdechi“ a admis că nu traversează o formă prea bună, dar promite să-şi revină şi a punctat totodată că nu există niciun conflict între el şi Alex Mitriţă, aşa cum a notat presa centrală.

„Va fi un meci foarte greu pentru noi. O să intrăm pregătiţi 100% pe teren. Vom da totul pentru suporterii noştri şi pentru noi. Sper să luăm cele 3 puncte, suntem motivaţi.

Cu Oţelul ne-am creat foarte multe ocazii, dar nu am avut noroc să marcăm. Acum sper să fie altfel. Suntem o echipă unită şi trebuie să dovedim că merităm să ne batem la titlu. Este un drum foarte lung şi vom vedea pe parcurs cum vor sta lucrurile.

Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

Sincer să vă spun, nu am fost deranjat de comentariile care s-au făcut. Sunt conştient de ceea ce am făcut la meciul cu CFR, când am ratat cu poarta goală şi trebuia să marchez. Las totul în spate şi mă concentrez doar pe meciul cu Hermannstadt. Am văzut portarul căzut şi m-am grăbit să dau la poartă, iar în momentul şutului am alunecat. Da, recunosc, nu sunt într-o formă prea bună. Nu mă regăsesc, dar cu ajutorul lui Mister sper să revin pe drumul cel bun.

Nu este adevărat, mă înţeleg foarte bine cu Alex. În vestiar stăm unul lângă celălalt, vorbim şi nu am avut niciodată un conflict“, a declarat Andrei Ivan.

Citeşte şi: Mititelu a rămas și fără suporteri: „Peluza Sud își suspendă activitatea!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS