19.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentScandal cu focuri de armă la Drăgănești Olt

Scandal cu focuri de armă la Drăgănești Olt

Trei scandalagii au fost reținuți, astăzi, de polițiștii din Drăgănești Olt, după ce aceștia au tras șase focuri de avertisment.

Două persoane sunt cercetate pentru amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. O persoană este cercetată pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Ieri, în jurul orei 15.30, polițiștii din Drăgănești-Olt s-au sesizat din oficiu că, pe strada Livezilor a izbucnit un conflict între membrii a două familii.

Un bărbat de 41 de ani și un tânăr de 23 de ani, ambii din Drăgănești-Olt, au adresat amenințări cu obiecte periculoase unui bărbat de 53 de ani din Dăneasa. Polițiștii au executat 6 focuri de avertisment, în plan vertical, pentru că nu s-au supus somațiilor.

În urma folosirii armamentului, nu au existat victime omenești sau pagube materiale.

Conflictul a fost aplanat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Persoanele implicate au fost conduse la sediul unității de poliție.

În urma controlului corporal, asupra unui bărbat de 61 de ani, din Drăgănești-Olt, implicat în eveniment, a fost găsită o armă albă.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice:

  • bărbatul de 41 de ani,
  • tânărul de 23 de ani,
  • bărbatul de 61 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Pe 6 august, pe numele celor 3 persoane a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introduse în arest.

Citește și: Arestat la domiciliu după ce a agresat sexual o pacientă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS