2 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCAO se digitalizează ca să scape de pierderile din reţea

CAO se digitalizează ca să scape de pierderile din reţea

Compania de Apă Oltenia (CAO) şi-a stabilit ca obiectiv strategic digitalizarea proceselor desfășurate în aria de operare pentru eficientizarea continuă a operațiunilor și reducerea pierderilor de apă în reţea.

În acest sens, directorul Companiei de Apă Oltenia, Alin Șuiu, împreună cu președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile (în calitate de reprezentant al ADI Oltenia) au semnat luni contractul de finanțare pentru proiectul „Digitalizarea activității Companiei de Apă Oltenia SA prin achiziția de echipamente și software specifice”. Contractul are o valoare de aproximativ 2 milioane euro.

Până acum, obiectivele de dezvoltare ale Companiei de Apă Oltenia s-au orientat către extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată, în vederea creșterii numărului populației racordate la servicii de apă și canalizare, conform obligațiilor asumate la nivel european. Sunt în continuare în derulare investiții cu fonduri europene, dar și cu fonduri proprii în acest sens.

Ce îşi propune proiectul

Componenta principală a proiectului „Digitalizarea activității Companiei de Apă Oltenia SA prin achiziția de echipamente și software specifice” o reprezintă dezvoltarea unui software integrat (platformă digitală) și a soluțiilor de contorizare inteligentă, precum și achiziția unor echipamente specifice, incluzând formarea și instruirea personalului în vederea utilizării sistemelor, în scopul facilitării managementului apei neaducătoare de venituri.

Este vorba despre apa care se pierde în urma avariilor, a lipsei contoarelor inteligente sau chiar a furturilor, întrucât sunt multe persoane care folosesc diverse metode de a utiliza apa în alte scopuri decât cel casnic.

Proiectul îşi propune să identifice problemele care apar folosind diverși senzori ce se vor monta pe rețeaua de distribuție şi să gestioneze comenzile de lucru, pentru scurtarea timpului de intervenție și remedierea punctuală a acestora.

Echipamentele achiziționate vor fi instalate în cartierul Bariera Vâlcii. Zona a fost aleasă pentru că aici s-au înregistrat mai multe avarii, echipamentele existente pe teren sunt învechite și există un deficit major de contoare smart.

Platforma digitală va fi integrată în sistemele de monitorizare deja existente. Rezultatele obținute vor crea premisele pentru extinderea acestui sistem nu doar la nivelul municipiului Craiova, ci pe întreaga arie de operare.

Citeşte şi: Un hoţ a chemat ambulanţa după ce s-a tăiat în cioburile uşii pe care a spart-o

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS