4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPoli Iaşi - Universitatea Craiova | Puncte importante în Copou

Poli Iaşi – Universitatea Craiova | Puncte importante în Copou

Universitatea Craiova o va întâlni sâmbătă, de la ora 21.30, în Moldova, pe nou promovata Poli Iaşi. Disputa contează pentru etapa a 5-a din Superligă şi a fost prefaţată de antrenorul Ştiinţei, Laurenţiu Reghecampf, şi mijlocaşul Ştefan Baiaram.

Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Poli Iași!

„Cu siguranţă ne aşteaptă un meci dificil, cu o echipă motivată. Vor juca acasă, stadionul va fi plin, pentru că este sâmbătă seară meciul şi toată lumea va profita de acest eveniment. Pentru noi e clar: ne dorim să câştigăm cele trei puncte! Am avut timp să ne pregătim, am recuperat din jucători, am discutat despre problemele pe care le-am avut meciurile trecute şi sper într-o reacţie pozitivă. Sper să continuăm pe acelaşi drum o perioadă mai lungă de timp“, a spus Reghe.

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

„Din ceea ce am văzut la televizor am văzut un gazon bun şi multe lucruri pozitive. Poli Iaşi o echipă preocupată să joace fotbal, stă foarte bine în teren şi are un antrenor foarte ambiţios, pe care-l ştim. Va fi dificil, dar nu îmi este teamă. Am emoţii la fel ca la fiecare partidă. Avem şi noi destulă calitate, ştim ce ne aşteaptă, ştim ce avem de făcut şi vom face totul ca să câştigăm. Întotdeauna este uşor să antrenezi după o victorie, este o atmosferă bună, iar jucătorii sunt motivaţi. A fost importantă victoria cu Hermannstadt pe ‘Ion Oblemenco’ şi astfel băieţii să intre într-un ritm normal. Noi trebuie să câştigăm etapă de etapă, să dominăm meciurile şi cred că avem destulă calitate ca să putem face acest lucru“, a completat tehnicianul.

Kurtic nu va juca la Iaşi

Întrebat despre probeleme medicale din lot, Reghe a spus că nu se va baza nici de data aceasta pe Elvir Koljic şi nici pe ultimul sosit, Jasmin Kurtic.

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

„Elvir Koljic se antrenează separat, nu cu echipa, dar este pozitiv. Încearcă în fiecare zi să intre în ritmul normal. Kurtic urmează şi el un program de o săptămână ca să-l aducem la un ritm cât mai bun, pentru că are o perioadă foarte lungă în care nu a jucat, a trecut şi peste o accidentare foarte gravă. În momentul de faţă toate lucrurile decurg normal. Nu se pune problema să joace la Iaşi, nu este pregătit. Cred că la meciul următor îl vom avea şi pe el la dispoziţie. Mai sunt jucători cu mici probleme medicale, dar nu ceva grav“, a explicat Reghecampf.

Întrebat despre transferul craioveanului Silviu Lung jr. la Poli Iaşi, laurenţiu Reghecampf a spus: „Este un portar care are o experienţă foarte mare şi cu siguranţă o să-i ajute pe cei de la Iaşi. Noi suntem foarte bine acoperiţi pe această poziţie“.

„Sperăm să facem o partidă bună şi să câştigăm“

La rândul său, Ştefan Baiaram a declarat că îşi doreşte să-i marcheze lui Silviu Lung jr. şi să-i strice debutul la Iaşi.

Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

„Va fi o partidă foarte dificilă. Iaşiul este o echipă agresivă, cu jucători de calitate. I-am analizat foarte bine şi cu siguranţă vom merge acolo ca să luăm cele trei puncte. Sunt bine în momentul de faţă. Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar fac eforturi să-mi recapăt forţele şi în momentul în care vor apărea reuşitele încrederea mea va creşte. Joc acolo unde mă va pune Mister să o fac, nu am un post preferat. Cu siguranţă îmi doresc să-i marchez lui Silvică. Atât eu, cât şi colegii mei. Sperăm să facem o partidă bună şi să câştigăm, să rămânem pe această pantă ascendentă. E o atmosferă bună în lot, iar dacă o să avem în continuare reuşite totul va fi foarte bine“, a punctat Ştefan Baiaram.

Superliga, etapa 5

Vineri, 11 august: FCU – Voluntari 3-1.
Sâmbătă, 12 august – ora 18.30: Oţelul – U Cluj, ora 21.30: Iaşi – „U“ Craiova.
Duminică, 13 august – ora 21.30: Rapid – Petrolul.
Luni, 14 august – ora 20.30: Dinamo – Botoşani.
10 septembrie: Hermannstadt – FCSB, CFR Cluj – Sepsi, Farul – UTA.

Clasament: 1. FCSB 12 puncte (golaveraj 8-2), 2. Voluntari 9 (8-9), 3. Sepsi 8 (5-1), 4. „U“ Craiova 8 (4-1), 5. CFR Cluj 7 (6-3), 6. Farul 6 (8-7), 7. Hermannstadt 6 (5-4), 8. FCU 6 (8-9), 9. Rapid 5 (6-4), 10. Petrolul 5 (5-6), 11. U Cluj 5 (6-8), 12. UTA 4 (4-6), 13. Oţelul 3 (2-4), 14. Iaşi 3 (4-7), 15. Botoşani 2 (4-6), 16. Dinamo 1 (2-8).

Citește și: Poli Iași – „U“ Craiova | CCA a anunțat brigada de arbitri din Copou

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS