-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreţurile medii ale alimentelor de bază au scăzut cu până la 43%

Preţurile medii ale alimentelor de bază au scăzut cu până la 43%

Preţurile medii ale alimentelor de bază vizate de ordonanţa privind plafonarea adaosurilor comerciale au scăzut cu până la 43% în prima săptămână din luna august comparativ cu luna iunie în marile reţele comerciale, conform datelor analizate de Consiliul Concurenţei.

Faţă de luna iunie, în prima săptămână din august, cele mai mari scăderi de preţuri s-au înregistrat la fructe şi legume. Preţul roşiilor a scăzut cu aproape 44%. Strugurii costă mai puţin cu circa 38%, iar ardeii, cu 32%. Reduceri de preţ au fost înregistrate şi la cartofi, ceapă, prune, pepene şi morcovi.

„Pe măsură ce trece timpul, reducerile la alimente sunt mai răspândite, întrucât stocurile vechi, achiziţionate la preţuri mai mari se epuizează. Sunt convins că în perioada următoare va creşte numărul magazinelor în care vom vedea reduceri ale preţurilor alimentelor de bază”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, potrivit Agerpres.

Preţul mediu al brânzei telemea a scăzut cu aproape 13%

Preţul mediu al brânzei telemea a scăzut cu aproape 13%. Iaurtul este mai ieftin cu 9%, iar laptele cu 7,8%. Acesta este în continuare vizat de acordul voluntar între retaileri şi procesatori, în urma căruia s-a redus preţul cu circa 20%, începând din luna mai.

Celelalte produse care se regăsesc în coşul de bază, precum uleiul, ouăle, zahărul şi mălaiul au înregistrat şi ele reduceri de preţ.

În ceea ce priveşte carnea, preţul mediu al tacâmurilor de pui s-a redus cu aproape 10%. Cel al aripilor de pui, cu 6% şi al puiului grill (întreg) cu aproape 4%. În ceea ce priveşte carnea de porc, preţul mediu pentru carnea de lucru a scăzut cu 1,8%. Preţul mediu pentru spată de porc a înregistrat o uşoară creştere de 1,4%.

La 1 august 2023 a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului

La 1 august 2023 a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care stabileşte măsuri temporare de combatere a creşterii excesive a preţurilor la 14 grupe de alimente de bază: pâine, lapte, brânză, iaurt, făină, mălai, ouă, ulei de floarea-soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeţi vrac şi zahăr.

Autoritatea de concurenţă a publicat orientări cu privire la transferarea reducerilor de preţ de pe lanţul comercial în preţurile de revânzare şi precizări referitoare la aplicarea limitării adaosului comercial cumulat în cadrul activităţii de distribuţie, limitare prevăzută de ordonanţa de urgenţă 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare.

Citeşte şi: (VIDEO) Carmangerie din Târgu Jiu, închisă temporar de Protecția Consumatorilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS