3.4 C
Craiova
luni, 21 octombrie, 2024
Știri de ultima orăSportS-au anihilat reciproc

S-au anihilat reciproc

Liga I


FC Arges – Pandurii 0-0


• Stadion „Nicolae Dobrin“, spectatori: 2.000.


FC Arges: Bosneag – D. Ghita, Chita, I. Badea, Poenaru – Prepelita (’78, Tanase), Ad. Ionescu, Cruceru, D. Rednic (’66, Nastasie) – Bilasco, C. Tanasa (’85, Gane). Antrenor: Dorinel Munteanu.


Pandurii: Guso – Popete, Rus, Chibulcutean, Mândrean (’88, Luca) – Ad. Popescu, Vancea (’46, D. Orac), Vatavu, Vranjkovic, I. Iordache – Vintilescu (’84, Bogoi). Antrenor: Eugen Neagoe.


• Cartonase galbene: Cruceru, D. Rednic, Ghita / Popete, Ad. Popescu, Vranjkovic.


• Au arbitrat: S. Corpodean – M. Naghy, C. Avram.


• Observatori: Gh. Nedelescu, I. Muresan.


Gorjenii au obtinut un punct important la Pitesti, care stopeaza ascensiunea echipei FC Arges si reduce pasivul gruparii oltene, ce termina turul cu -2 in clasamentul adevarului.


Considerata „calcâiul lui Ahile“ de catre Dorinel Munteanu, defensiva „pandurilor“ a fost impenetrabila, oferind pitestenilor doar solutia sutului de la distanta. Pandurii a stiut ce vrea si a obtinut punctul cu pretul sacrificarii spectacolului fotbalistic. In aceste conditii, un gol in poarta lui Bosneag a devenit o simpla fantezie. Actiunile individuale ale lui Ilie Iordache sau Vranjkovic s-au lovit de tenacitatea oamenilor lui Munteanu, hotarâti sa continue seria rezultatelor pozitive.


Forcingul lui FC Arges s-a stins ca un foc de paie, dupa zece minute, Prepelita fiind cel mai periculos pitestean in dubla postura, de servant pentru Tanasa si finalizator. De partea cealalta, Ilie Iordache a incercat sa gaseasca coltul lung cu o executie pretentioasa, dar nu este in fiecare zi meci cu Dinamo (’18). Cele doua echipe s-au anihilat reciproc intre cele doua careuri, balonul fiind disputat cu incrâncenare la mijlocul terenului. Vancea nu s-a incadrat in scenariul lui Neagoe, fiind inlocuit de Orac la reluare, acesta crescând siguranta in linia mediana a „pandurilor“.


Guso: „Un punct mare“


Guso, cu experienta celor 100 de partide in Liga I, nu a putut fi batut de executia sub bara a lui Prepelita, din lovitura libera. Pitestenii au tremurat pentru remiza o singura data, in minutul 60, când Vranjkovic a ratat reluarea cu capul din trei metri, la lovitura de colt a lui Iordache. Nastasie, abia intrat pe teren, a prins un sut sanatos care viza vinclul portii lui Guso, dar bosniacul a fost la post.


Neagoe a prevazut finalul si a trimis in teren doi jucatori de gabarit, Luca si Bogoi, care sa faca fata in duelurile aeriene. Pandurii a aparat rezultatul cu toti jucatorii in careul propriu, facându-l si pe patronul gazdelor, Cornel Penescu, sa le atribuie titlul de revelatia turului.


Fara gol primit de doua etape, Guso spera sa tina poarta intacta macar in unul din urmatoarele doua jocuri cu Rapid si Dinamo. „Un punct mare pentru indeplinirea obiectivului nostru, salvarea de la retrogradare. Sper sa nu primesc gol in continuare. Avem doua meciuri foarte dificile si daca nu primesc gol in una din cele doua partide care urmeaza, trebuie sa fim fericiti“, a spus Guso.


Vranjkovic, remarcat de Mitica


Catalogat ca prost de catre seful LPF, Mitica Dragomir, meciul din Trivale a avut totusi un remarcat, in persoana „pandurului“ Vranjkovic. „A fost un meci prost, intre doua echipe de pluton. Totusi, l-am remarcat pe Vranjkovic, care este un jucator ce poate evolua la orice echipa din Capitala“, a spus Dragomir. Bosniacul crede ca poate evolua in acest moment atât la echipele de top din România, cât si la cele din Serbia. „Daca m-am gândit ca pot sa joc pentru Partizan Belgrad sau Steaua Rosie Belgrad, de ce nu as putea sa joc si aici, la Steaua, Dinamo sau Rapid ?“, a fost raspunsul lui Vranjkovic. Acesta a primit liber pâna miercuri pentru a-si vizita familia in Bosnia, antrenorul Vali David anuntând conditiile in care Vranjkovic ar putea parasi Pandurii. „Orice jucator de la noi poate sa plece la orice echipa, insa aici s-a format un nucleu de baieti cu caracter si mai mult ca sigur o sa refuze orice oferta in limitele bunului simt. Daca va fi insa vorba de bani multi e normal sa plece sa-si câstige existenta“, a declarat David.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS