Fostul polițist Cristian Cioacă va fi eliberat din închisoare. Magistraţii Tribunalului Argeş au admis, marţi, cererea de liberare condiţionată formulată de fostul poliţist Cristian Cioacă. Acesta a fost găsit vinovat pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, al cărei cadavru nu a fost găsit niciodată. Tribunalul a admis astfel contestaţia depusă de Cioacă la decizia Judecătoriei Piteşti, care a respins, în 19 iulie, cererea de liberare, ca fiind neîntemeiată.
Judecătorii de la Tribunalul Argeș au admis, marți, contestația fostului polițist, astfel că acesta va fi eliberat condiționat.
El a contestat ultima decizie a magistraților de la Judecătoria Pitești prin care i s-a refuzat liberarea condiționată.
Potrivit Agerpres, decizia este definitivă.
”În temeiul art.425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., rap. la art.587 C.pr.pen.: Admite contestaţia formulată de contestatorul C.C.C……… împotriva sentinţei penale nr. 1337/19.07.2023, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 8362/280/2023, desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând, În temeiul art. 59 Cod Penal (1969) cu aplic. art. 5 Cod penal (2009):
Admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni şi dispune liberarea condiţionată a condamnatului C.C.C. de sub puterea mandatului nr. 1631/2016 emis de Judecătoria Piteşti în baza sentinţei penale nr. 1373/2016, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunţată în data de 22.08.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei” – se arată în decizia Tribunalului Argeș.
Trupul Elodiei Ghinescu, dispărută în 2007, nu a fost găsit
La ședința din luna iunie a acestui an, Cioacă a adus un raport al serviciului de probațiune, care arăta că a avut un comportament bun pe perioada detenției. Avocata sa a susținut cu tărie punerea lui în libertate.
Trupul Elodiei Ghinescu, dispărută în 2007, nu a fost găsit. Condamnarea soțului ei a fost obținută cu mare dificultate, în absența cadavrului.
Pedeapsa expiră integral în august 2028, când s-ar împlini cei 15 ani și opt luni la care a fost condamnat definitiv, în 2014, după șapte ani de procese.
Citeşte şi: Tânăr fără permis, la volanul unei maşini furate, fugărit de poliţişti