2.3 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjInfrastructură turistică ultramodernă în stațiunea Baia de Fier 

Infrastructură turistică ultramodernă în stațiunea Baia de Fier 

Primăria Baia de Fier, din județul Gorj, derulează în acest moment cea mai amplă investiție din județul Gorj în vederea creșterii atractivității stațiunii turistice cu același nume.

Pentru a oferi turiștilor posibilitatea creșterii duratei sejurului petrecut aici, Primăria Baia de Fier este aproape gata de finalizarea celui mai important proiect de dezvoltare a infrastructurii turistice și de agrement din zona Gorjului.

Astfel, începând cu 2024, turiștii sosiți la Baia de Fier, dar și localnicii, se vor putea bucura de un traseu pentru cicloturism de 7,7 km, alei pietonale 7,7 km, zonă de parc-spațiu verde amenajat: 30.738 mp, zonă de recreere, popasuri, agrement în suprafață de 2714,5 mp, loc de joacă/fitness, pista pumptrack, bordeie pentru meșterii populari, scenă demontabilă pentru organizarea unor evenimente de amploare, rețea de internet WIFI etc.

Lucrările trebuie să fie gata până la finalul anului 

Lucrările se derulează acum în zona Peșterii Muierilor în cadrul Proiectului „Dezvoltarea infrastructurii turistice și de agrement în stațiunea Baia de Fier, Județul Gorj” – un proiect unde comuna Baia de Fier a obținut finanțare europeană prin programul POR 2014-2020, a cărui valoare este de 22.558.332,27 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 21.908.111,18 lei. Astfel conform proiectului aprobat de ADR SV Oltenia caracteristicile construcțiilor propuse prin această investiție sunt: 

„a. Traseu cicloturistic 

Traseu format dintr-o pistă de bicilete și trotuar pietonal amplasat în zona de acostament a drumurilor DC 35 si DJ 675C, DS 4, zona care se afla în proprietatea Comunei Baia de Fier ca domeniu public sau privat. De asemenea, pe traseu în zonele limitrofe părții carosabile la o distanță de aproximativ 500 m unul de altul, se vor amplasa popasuri sub forma unor copertine cu structură metalică unde se pot parca temporar bicicletele. Traseul are ca punct de plecare zona Peștera Muierilor, traseul este o buclă închisă astfel că turiștii vor ajunge cu bicicletele înapoi la centrul de închiriere unde pot fi predate. 

b. Zona de scuar/parc gradină 

La zona de ieșire din Peștera Muierilor spațiul verde se va reconfigura în ideea de a realiza o zonă cu mai multe facilități pentru turiștii care vin să viziteze peștera. În acest sens se vor realiza terasamente înierbate cu vegetație puțin înaltă decorativă cu ziduri de sprijin pentru modelarea în plan orizontal a terenului. Se vor realiza trotuare gazonate pe un suport cu geomembrane care să permită drenarea apei pluviale. Prin proiect în zona de ieșire s-a propus o remodelare a terenului prin terasamente și realizarea unui amfiteatru cu gradene și trepte din pământ și covor gazonat fixat cu parapet din granit și geomembrane. în planul superior al terenului din zona de ieșire din peșteră se vor construi bordeie îngropate în panta versantului, cu o zonă de pridvor, zona propusă pentru promovarea activităților meșteșugărești tradiţionale sub forma unor ateliere. Aceste activități sunt propuse pentru copii și adulți. Tot în această zonă s-a propus și o zonă de loc de joacă pentru copii cu echipamente și ansambluri specifice: balansoare, tobogan, aparate fitness, ansamblu cetate. 

c. Va mai fi o pistă pumptrack – circuit sportiv sub forma unei construcții demontabile care poate fi asamblată în diverse forme și amplasată în funcție de natura terenului. Circuitul este propus pentru copii/adulți care practică sporturi alternative: skateboarding, BMX-style, patinaj cu role. În zona de intrare este propusă şi amenajarea de trotuare, spații verzi și jardiniere decorative.

d. Dotări independente – Sunt acele dotări care vor deservi zona de amfiteatru și popasurile pentru biciclete: scena mobilă cu structura metalică autoportantă demontabilă propusă pentru desfășurarea unor evenimente și spectacole în aer liber. Rețeaua de curenți slabi (supraveghere video, Wi Fi) cu centru de comandă în structura tip container – centrul de închiriat biciclete.”, conform Primăriei Baia de Fier. 

Toate lucrările sunt în plină desfășurare, finalizarea acestora fiind prevăzută pentru sfârșitul acestui an.

Citește și: 30 de autobuze electrice noi circulă pe străzile Craiovei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS