Un şofer, de 24 de ani, a fost rănit după ce i-au intrat prin parbriz zeci de bare de fier-beton. El a fost transportat la spital, prezentând leziuni în zona feţei, scrie News.ro.
Accidentul a avut loc vineri după-amiază în localitatea Cetăţeni din judeţul Argeş.
Autoturismul a lovit din spate un tractor care transporta într-o remorcă fier beton. Bucăţile de fier erau mai lungi decât remorca.
În urma impactului, zeci de bucăţi de fier au străpuns parbrizul maşinii.
Primele date de la faţa locului arată că doar una dintre acestea l-a lovit pe şofer, care are leziuni în zona feţei. El a fost dus la spital.
Citește și: Un bărbat a amenințat că se aruncă de pe un siloz împreună cu fiica sa de 4 ani