Un pieton a fost lovit mortal de o autoutilitară, la Dobrosloveni. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineață, pe Drumul Național 64.
La fața locului, s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Olt.
Polițiștii au constatat că în eveniment a fost implicată o autoutilitară condusă de un bărbat, de 59 de ani, din Caracal, și un pieton, de 54 de ani, din comuna Osica de Sus.
În urma evenimentului rutier, pietonul a decedat.
Conducătorul auto a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul drugtest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citește și: Șofer de 18 ani în stare gravă după ce s-a răsturnat cu mașina