2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDNA deschide două dosare penale în cazul exploziilor de la Crevedia

DNA deschide două dosare penale în cazul exploziilor de la Crevedia

Direcţia Naţională Anticorupţie a informat luni că a deschise două dosare penale în legătură cu exploziile ce au avut loc sâmbătă la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, scrie Agerpres.

Pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost înregistrate două dosare penale, formate în urma sesizărilor din oficiu. Acestea au ca obiect săvârşirea de către funcţionari publici a unor presupuse infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea staţiei GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, unde în cursul zilei de sâmbătă au avut loc două explozii.

„Urmărirea penală se desfăşoară cu privire la faptă (‘in rem’), prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat”, menţionează procurorii.

Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidenţă penală, precizează DNA.

Citeşte şi: Primarul din Caracal, unul dintre cei șapte mari donatori din PSD la alegerile din 2020

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS