Călătoriile cu trenul în țară, la clasa a II-a, vor fi gratuite pentru elevi, indiferent de distanță. Această reducere de 100% se acordă pe baza carnetului de elev, după cum prevede Hotărârea de Guvern (HG) pusă în consultare publică de Ministerul Educației.
Documentul conține noile reguli de acordare a gratuității la transport pentru elevi, așa cum prevede legea educației în învățământul preuniversitar. Aceasta va intra în vigoare pe 2 septembrie, scrie Edupedu.ro.
Normele metodologice din 2017 privind transportul elevilor au prevăzut o reducere de 50% la călătoriile cu trenul, pe distanțe de până la 300 de kilometri. Apoi, din 2021, când au fost modificate, elevilor li s-a acordat gratuitate. Numai că acest beneficiu nu s-ar fi aplicat mereu, la toate companiile feroviare, spun mai mulți elevi pentru Edupedu.ro.
Legitimaţii de călătorie gratuite pentru toate categoriile de tren
„Operatorii de transport feroviar de călători vor emite elevilor legitimaţii de călătorie gratuite pentru toate categoriile de tren, clasa a II-a, pe orice relație de călătorie, pe perioada anului școlar cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.
Citește integral pe Edupedu.ro.
Citeşte şi: Coloane de autovehicule pe sensul de ieşire din ţară, la Nădlac II