Patricia Țig a fost eliminată în această dimineață în turul secund al turneului de Mare Slem de la US Open. Jucătoarea din România a cedat în minimum de seturi în fața favoritei trei de la New York, Jessica Pegula, locul 3 WTA, scor 3-6, 1-6, însă are motive să fie optimistă după parcursul de la New York.
Patricia Ţig (29 ani, 700 WTA), care beneficiază de clasament protejat, s-a înclinat după o oră şi 11 minute în faţa americancei aflate pe locul trei în lume.
Ţig a avut 5 duble greşeli, în timp ce Pegula (29 ani) a încheiat cu 5 aşi şi 3 duble greşeli, americanca fiind net superioară la winners, 20-7, în timp ce românca a făcut mai multe erori neprovocate, 30-18.
Intrată pe tabloul principal grație clasamentului protejat, Patricia Țig produsese o mare surpriză în primul tur, reușind s-o învingă pe Rebecca Marino.
Patricia Ţig s-a ales cu un cec de 123.000 de dolari şi 70 de puncte WTA.
Pegula va juca în turul al treilea contra ucrainencei Elina Svitolina, care a dispus de rusoaica Anastasia Pavliucenkova în trei seturi, cu 5-7, 6-4, 6-4. Belarusa Arina Sabalenka, numărul doi mondial, s-a calificat fără probleme în turul următor după 6-3, 6-2 cu britanica Jodie Burrage (96 WTA).
Citeșe și: Gabriela Ruse a câştigat duelul cu Irina Begu din proba de dublu de la US Open