Limba noastră-i un tezaur de mai multe mii de ani…
Ce-o vorbesc acasă, -n școală dascăli, fiii de ciobani..
Chiar dacă veniră unii să ne zică-n limba lor
Că nici Burebista-n luptă nu rostea cuvântul DOR,
Și nici Decebal, când spuse vorbe pentru-al lui popor,
N-a vorbit, ci doar muțește, și-a dat viața prea ușor.
Cum veniră se topiră în a lor stearpă vorbire,
Lăsând graiul să rămână
cum i-a fost aici în fire.
N-avea cum limba rumînă să se nască din nimic,
Dintr-un zbor de ciocârlie sau ca grâul sterp în spic,
Ci dintr-un pământ în care au rodit comori de neam,
Cum e limba-n care astăzi
suntem ca frunza pe ram.
Dacă-ar fi din nou să-ncepem a vorbi ca la-nceput,
Am vorbi aceeași limbă
-n care, românește, ne-am născut.
Limba noastră românească nu-i de azi, de ieri, cum vor
Să ne-nvețe cei ce-acasă nu știu ce-i cuvântul dor,
Limba noastră e de-a pururi în tot ceea ce vorbim,
Este-n tot ce ne trăiește, este-n ceea ce iubim!
Autor: Dr. N. Săvescu
