Doi bărbați, de 27 și 23 de ani, ambii din Băilești, au fost reținuți de polițiști, vineri noapte, pentru 24 de ore. Ei sunt acuzați de lovirea sau alte violenţe, ameninţare, violare de domiciliu și distrugere.
Sâmbătă după-amiază, în jurul orei 16.40, poliţiştii au fost sesizaţi de un tânăr, de 27 de ani, din municipiul Băilești, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic.
Din cercetări s-a stabilit că, în timp ce se afla pe strada Victoriei din localitate, în urma unui conflict spontan, tânărul de 27 de ani l-ar fi agresat fizic pe un alt tânăr, de 23 de ani, din municipiul Băilești, acesta din urmă adresându-i amenințări și, totodată, spărgându-i geamul autoturismului tânărului de 27 de ani cu un obiect contondent.
De asemenea, tot în cursul zilei de 02 septembrie a.c., cei doi ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței unui bărbat, din municipiul Băilești, unde s-ar fi agresat reciproc, distrugând o masă de plastic.
Cei doi au fost reținuți de poliţişti, pentru 24 de ore. Au fost introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
Duminică vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești în vederea luării unei măsuri preventive.
Citește și: Un bărbat a atacat copii ucraineni în Germania, aruncându-l pe unul dintre ei de pe un pod