3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStudenții care au restanțe nu vor mai avea gratuitate pe CFR

Studenții care au restanțe nu vor mai avea gratuitate pe CFR

Studenții care au restanțe nu vor mai avea gratuitate pe CFR. Social-democrații analizează varianta în care studenții vor beneficia de reducerile la transportul feroviar să se acorde în funcție de performanțele școlare: „Celor care învață, nu și celor care au restanțe și absențe”.

„Există bază legală pentru reducerile la transportul feroviar pentru elevi și studenți! O eventuală eliminare a facilităților acordate studenților pentru transportul feroviar a iscat vii controverse în societatea civilă”, potrivit unui comunicat semnat de Gheorghe Șimon, conform stiripesurse.ro.

Deputatul PSD afirmă că eliminarea sau chiar modificarea formei în care aceste reduceri sunt acordate reprezintă „o temă de interes major pentru social-democrați”.

„Este o chestiune care ține de competența Ministerului Educației. Acesta încă nu a aprobat normele metodologice pentru noua legislație a învățământului superior. Pe de altă parte, această dezbatere readuce în atenția publică această facilitate acordată studenților, fără niciun criteriu legat de performanța școlară”, a subliniat Gheorghe Șimon.

Există bază legală pentru acordarea reducerilor pentru studenți

Potrivit Ministerului Educației Naționale, există bază legală pentru acordarea reducerilor pentru studenți pentru transportul feroviar. Social-democrații analizează varianta în care studenții vor beneficia de aceste reduceri în funcție de performanțele școlare.

„Poate că Ministerul Educației ar trebui să analizeze dacă nu cumva această facilitate să se acorde studenților care învață. Nu și celor care au restanțe și absențe. Scopul acestei facilități este de a asigura accesul la învățământ, nu pentru a încuraja chiulul și dezinteresul”, încheie Șimon.

Citeşte şi: Bărbat reţinut pentru act sexual cu un minor şi pornografie infantilă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS