0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisNovak Djokovic va bifa cea de-a 47-a semifinală de Grand Slam după 3-0 cu Fritz

Novak Djokovic va bifa cea de-a 47-a semifinală de Grand Slam după 3-0 cu Fritz

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul doi mondial, s-a calificat în semifinale la US Open, după ce s-a impus în trei seturi, 6-1, 6-4, 6-4, în faţa americanului Taylor Fritz (nr.9). Djokovic, care va reveni în fotoliul de lider al clasamentului ATP începând de luni, a acces pentru 47-a oară în cariera sa în penultimul act al unei competiţii de Mare Slem, stabilind astfel un nou record în circuitul masculin. Nole l-a depăşit cu această ocazie pe elveţianul Roger Federer, care a atins de 46 de ori semifinalele la turneele majore.

Sârbul speră să cucerească anul aceasta la Flushing Meadows al 24-lea său titlu şi să egaleze astfel recordul australiencei Margaret Court. Următorul adversar al lui Novak Djokovic va fi un alt american, Ben Shelton (numărul 47 ATP), care a reuşit să-l elimine în patru seturi, 6-2, 3-6, 7-6 (9/7), 6-2, pe compatriotul său Frances Tiafoe, ocupantul locului 10 în ierarhia mondială.

La 20 de ani, Ben Shelton dispută primul său sezon complet în circuitul ATP şi a efectuat prima sa deplasare în afara Statelor Unite în luna ianuarie, când a atins sferturile de finală la Australian Open. El este cel mai tânăr jucător american care atinge ultimul careu la Flushing Meadows după Michael Chang, care a fost învins în această fază de suedezul Stefan Edberg la ediţia din 1992.

Miercuri, la US Open se dispută ultimele două meciuri din sferturile de finală la simplu masculin: Daniil Medvedev (Rusia/N.3) – Andrei Rublev (Rusia/N.8) şi Carlos Alcaraz (Spania/N.1) – Alexander Zverev (Germania/N.12).

Citeşte şi: Capăt de drum pentru Sorana la US Open! Muchova, prea bună într-un sfert de finală de uitat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS