Conf. Dr. Florina Rad, medic primar în psihiatrie pediatrică la Spitalul Obregia din Capitală, a declarat într-un interviu acordat News.ro că, după pandemie, procentul adolescenţilor diagnosticaţi cu tulburări din sfera emoţională a crescut foarte mult. De la în jur de 10% înainte de pandemie, s-a ajuns la 30-40% internări pe an, după această perioadă. Este vorba inclusiv de comportamente autovătămătoare.
În fiecare gardă de la Spitalul Obregia din Capitală există cel puţin 2 sau 3 astfel de cazuri ale unor adolescenţi care ajung fie din Bucureşti, fie din toată regiunea de sud-est a ţării. Este vorba în general despre adolescenţi de 14 ani şi peste. Dar se înregistrează astfel de cazuri şi la vârstă mai mică, de 12, 13 ani. Medicul trage un semnal de alarmă legat de modul în care ar trebui gestionate emoţiile încă din primii ani de viaţă. Părinţii, cadrele didactice, consilierii şcolari şi psihoterapeuţii au un rol extrem de important.
Cine şi cum îi poate ajuta pe tinerii cu tulburări din spectrul emoţional? Dr. Florina Rad spune că gestionarea emoţiilor puternice se poate face cu ajutorul psiho-educaţiei, deficitară din păcate în România. „Un copil care are o criză de tantrum, certat şi pus la colţ, va învăţa doar să nu-şi mai exprime această emoţie”, exemplifică medicul.
Citește materialul integral pe News.ro.
Citește și: (VIDEO) Incendiu violent la un depozit din Slatina