Incendiul din Craioviţa Nouă a răpit multor locatari aproape tot ce au agonisit o viaţă. Pe lângă pierderile materiale, focul infernal le-a lăsat în suflet răni pe care poate nu le vor putea vindeca vreodată. Cei care şi-au pierdut locuinţele s-au văzut nevoiţi să îşi găsească adăpost pentru că, peste noapte, locuinţa în care au trăit ani întregi a dispărut în furia flăcărilor. Alţii, mai norocoşi, au rămas cu locuinţa neatinsă de foc. Însă, nici ei nu pot locui în blocurile afectate fiindcă nu mai mai au utilităţi. În spatele tragediei din Craioviţa Nouă, există însă şi poveşti impresionante, cum este cea a doi bătrâni care au fost scoşi din blocul care luase foc.
Supravieţuitori la 95 şi 98 de ani
Minodora şi Augustin Drăguşin au 95, respectiv 98 de ani şi locuiau, până joia trecută, într-unul dintre cele trei blocuri care au luat foc în cartierul Craioviţa Nouă. Bătrâna este imobilizată la pat, iar bătrânul se mişcă foarte greu. Cu toate acestea, au reuşit să scape din locuinţă, cu ajutorul unei tinere care îi îngrijeşte, dar şi cu ajutorul fiului şi pompierilor. Acum sunt adăpostiţi în Centrul „Respiro” din Craiova, într-o cameră pusă la dispoziţie de Direcția Generală de Asistență Socială. Cei doi bătrâni o au alături pe tânăra de 36 de ani care îi îngrijeşte de aproape un an şi care a făcut tot ce i-a stat în putere să îi scoată din locuinţă când a izbucnit incendiul.
„Am stat mereu lângă ei, nu le-am spus în acel moment că este incendiu în bloc“
Cei doi bătrâni sunt dovada că dacă ai în jurul tău oameni cărora le pasă de tine poţi depăşi orice obstacole, indiferent de vârstă. Luminiţa este tânăra care îi veghează pe cei doi bătrâni zi şi noapte, iar grija faţă de ei nu a dispărut nici în clipa în care ar fi putut să se salveze mai întâi pe ea. A ales, însă, să rămână lângă bătrâni până ce amândoi au fost în siguranţă.
„În acea dimineaţă eram cu o doamnă de la primărie şi cu fiul celor doi bătrâni acasă şi îmi amintesc că au început vecinii să ţipe că arde, că e incendiu în bloc. Eu nu am văzut niciodată un asemenea incendiu, a fost dezastru. Atunci toată lumea a început să se împrăştie, să îşi mute maşinile, să fugă din bloc. Nu ştia lumea ce să facă mai întâi. A venit un pompier şi mi-a zis că trebuie să ies afară. I-am spus că eu nu pot să fac acest lucru fiindcă am o doamna imobilizată la pat şi nu pot să plec să o las acolo.
Doamna de la primărie îl luase pe tataie în scaunul cu rotile să îl scoată afară din bloc. Însă, cineva le-a spus să ia liftul să coboare mai repede. În acel moment s-a luat curentul şi liftul a rămas blocat. Apoi pompierii au spart uşile liftului şi i-au scos de acolo. Până la urmă am scos-o şi pe bătrână. M-au ajutat fiul dumneai şi pompierii. Am stat mereu lângă ei, nu le-am spus în acel moment că este incendiu în bloc ca să nu îi speriem. Le-am spus abia când i-am adus la centru“, ne-a povestit Luminiţa.
„Când a fost incendiul nu m-am gândit să fug şi să îi las“
Tânăra ne-a mai spus că a avut o viaţă grea şi că bunătatea a învăţat-o de la mama sa adoptivă.
„Eu am mai avut grijă de bătrâni la mine în sat, în Afumaţi, şi doamna doctor de familie de acolo m-a recomandat acestei familii. Am multă grijă de ei fiindcă eu ştiu ce înseamnă greutăţile, viaţa mea nu a fost una roz. Acesta este motivul pentru care vreau să ajut oamenii, fiindcă ştiu ce înseamnă să fii necăjit. Eu am fost abandonată la naştere, în spital. Apoi m-a adoptat o familie care m-a crescut foarte bine. Însă, din păcate amândoi părinţii mi-au murit destul de devreme.
Mama mea a murit la 61 de ani, foarte devreme. Când nu mai ai părinţi, nu mai ai nimic, nimeni nu te mai ajută şi nu mai e lângă tine. Eu acum sunt sigură pe lume, nu mai am pe nimeni. Am o casă la ţară, pe care am lăsat-o singură. Stau zi şi noapte cu bătrânii. Vreau să am grijă de dumnealor, să fiu foarte responsabilă şi să am şi eu un venit. Mama m-a învăţat să fiu bună şi să mă comport bine în societate fiindcă ei nu vor mai fi într-o zi. Când a fost incendiul nu m-am gândit să fug şi să îi las. Oricum eu nu am pe nimeni, nu consider că viaţa mea valorează aşa mult“, ne-a mai spus Luminiţa.
„Aşteptăm să ne ducem înapoi acasă“
Chiar dacă are o vârstă foarte înaintată, 95 de ani, bătrâna Minodora vorbeşte foarte bine, este conştientă de tot ceea ce se întâmplă în jur şi abia aşteaptă să se întoarcă acasă. „M-au ajutat Luminiţa şi băiatul meu. Stăm aici cât trebuie, cât este nevoie, apoi o să mergem acasă. Mi-a spus băiatul că a făcut curăţenie, dar trebuie să repare şi apa, lumina şi gazele. În ziua aceea, copilul ne-a spus că este pericol de incendiu în bloc abia după ce ne-a transportat aici. Acum aşteptăm să ne ducem înapoi acasă“, ne-a spus Minodora Drăguşin.
I-am lăsat pe cei doi bătrâni în paturile lor alăturate, unde îşi duc suferinţele bătrâneţii. Ei sunt dovada că viaţa trebuie trăită indiferent de vârstă şi de greutăţile bolilor sau neputinţelor. Alături de ei au rămas Luminiţa şi personalul centrului, cu toţii atenţi la nevoile lor şi la tot ceea ce este necesar pentru a fi îngrijiţi cât mai bine.
Citeşte şi: Cartierul Sărari rămâne joi fără apă
