2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateDouă noi cazuri de meningită cu virus West-Nile

Două noi cazuri de meningită cu virus West-Nile

Prefectura Brăila anunţă, marţi, că specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică au confirmat încă două cazuri de meningită cu virus West-Nile. Este vorba despre o femeie de 83 de ani, cu evoluţie nevavorabilă, care a murit în 4 septembrie, dar şi despre un bărbat de 62 de ani, cu evoluţie favorabilă.

”Direcţia de Sănătate Publică Brăila a informat Instituţia Prefectului Judeţul Brăila cu privire la confirmarea a două noi cazuri de meningită cu virus West-Nile, la încă două persoane din judeţul Brăila”, anunţă, marţi, Prefectura Brăila. 

Sursa citată a precizat că este vorba despre o femeie de 83 de ani, cu domiciliul şi expunerea în localitatea Ulmu, internată în data de 1.09.2023, pe Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic de Urgenţă Brăila, cu diagnostic de Meningită acută.

Femeia a fost transferată în Secţia ATI, cu o formă severă de boală

Femeia a fost transferată, în 2 septembrie, în Secţia ATI a Spitalului Clinic de Urgenţă Brăila, cu o formă severă de boală, cu evoluţie nefavorabilă.

”În data de 04.09.2023 pacienta a decedat”, anunţă Prefectura Brăila.

De asemenea, este vorba despre un bărbat de 62 ani, cu domiciliul în satul Plopi şi expunerea la domiciliul flotant din localitatea Lacu Sărat, la o fermă de bovine, internat în data de 06.09.2023, pe Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Clinic de Urgenţă Brăila, cu o formă uşoară de boală, cu evoluţie favorabilă.

”Menţionăm că acestea sunt cazurile 3 şi 4 confirmate de meningită cu virus West Nile pe teritoriul judeţului Brăila în perioada de supraveghere 5 iunie – 31 octombrie 2023”, a mai precizat Prefectura Brăila.

DSP recomandă, în cazul simptomelor severe, prezentarea de urgenţă la medic

DSP Brăila recomandă, în cazul simptomelor severe, prezentarea de urgenţă la medic. De asemenea, instituţia a transmis unităţilor medicale din judeţ ca, pentru orice suspiciune de meningită / meningoencefalită / encefalită, sindrom febril de etiologie neprecizată, pacienţii în cauză să fie trimişi către Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila.

Citeşte şi: Femeie ucisă de un rinocer la Grădina Zoologică din Salzburg

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS