3.4 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci

14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creştine, aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota, de aceea este cinstită prin post aspru, fiind totodată considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Ziua de 14 septembrie mai este cunsocută în popor drept Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui.

14 septembrie este considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează această zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor (marchează începutul culegerii viilor) şi Ziua Şarpelui (se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până la primăvară).

Alte tradiţii spun că de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac. Acestea sunt duse, împreună cu flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Ele se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite. Sunt folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.

Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli. De asemenea, se pune în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul. Se pune şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.

Tot pe 14 septembrie, în Bucovina se făceau acte ritualice pentru fertilizare. Oamenii atârnau în ramurile pomilor fără rod cruci de busuioc sfinţit, pentru o recoltă bogată în toamna viitoare.

Citeşte şi: 11 percheziţii pentru depistarea furnizorilor de droguri la petreceri la care participau adolescenţi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS