1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateS-a dat drumul la terapia intensivă a Unităţii de Arşi din Craiova. Ce pacienţi pot fi trataţi aici

S-a dat drumul la terapia intensivă a Unităţii de Arşi din Craiova. Ce pacienţi pot fi trataţi aici

După Colectiv, tragedia de la Crevedia pune din nou lupa pe unităţile medicale din România care tratează pacienţii arşi. În Craiova, subiectul este încă şi mai sensibil, după incendiul mistuitor din Craioviţa, de unde oamenii au scăpat, din fericire, de flăcările infernale.

La Unitatea Funcţională de Arşi (UFA) de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, activitatea a început la sfârşitul lunii mai, după o aşteptare îndelungată. Secţia de Terapie Intensivă Intermediară, unde sunt trataţi pacienţii cu arsuri medii, funcţionează, în schimb, de aproximativ o lună. În acest timp, a primit trei pacienţi, unii cu arsuri mai mari decât cele recomandate pentru a fi tratate la un astfel de centru. Însă, în lipsa unor clinici speciale pentru pacienţii cu arsuri grave, medicii sunt nevoiţi să se adapteze.

România, încă nepregătită pentru marii arşi

În ţara noastră unităţile funcţionale pentru arşi nu sunt centre pentru tratarea marilor arşi, ci a pacienţilor cu arsuri medii. După exploziile de la Crevedia, premierul a vorbit despre cele trei spitale care vor fi construite pentru pacienţii cu arsuri grave. Între timp, însă, România trimite în continuare pacienţii critici în străinătate, iar medicii din unităţile pentru arşi se străduiesc să salveze pacienţii aşa cum pot, adaptându-se la condiţiile de care dispun.

România are o unitate funcţională pentru arşi la Timişoara, trei la Bucureşti – la Floreasca, Bagdasar Arseni şi Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, şi la Iaşi. Există şi 13 paturi pentru copii, 10 la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti şi trei la Iaşi.

La Craiova, Unitatea Funcţională pentru Arşi are 10 paturi, dar dintre acestea doar trei sunt cele dedicate pacienţilor cu arsuri mai grave. Însă nu mari, ci medii.

„La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, UFA are 10 paturi, dintre care 7 paturi sunt în localizate în cadrul Clinicii de Chirurgie Plastică, unde se pot trata arsuri mici şi medii şi cazurile post-critice. Alte trei paturi sunt de terapie intensivă intermediară, destinate pacienţilor cu arsuri medii. Dintre acestea, două sunt în prezent funcţionale”, a menţionat şeful clinicii de chirurgie plastică, prof. univ. dr. Marius Ciurea.

28 de pacienţi arşi trataţi până acum, 11 internaţi în prezent

La acest moment, la nivelul Unităţii de Arşi există 11 pacienţi cu arsuri mici şi medii. „Mai mult mici, este adevărat, dar pe zone importante, considerate funcţionale, precum mâinile şi faţa, care se tratează cu maximum de atenţie”, precizează dr. Ciurea. Acesta adaugă că activitatea UFA a început la sfârşitul lunii mai, „când am primit avizul Ministerului Sănătăţii. De când a fost inaugurată, au fost 28 de pacienţi. Mai puţin cei din această lună, în număr de 11. La ATI, per total, au fost trei pacienţi gravi”, adaugă acesta. Terapia intensivă intermediară funcţionează de aproximativ o lună.

Unitatea de Arşi de la Craiova este destinată teoretic pacienţilor cu arsuri medii. Acestea înseamnă, concret, arsuri pe o suprafaţă de până la 15-20% din corp. Se mai adaugă, în funcţie de caz, şi alţi factori. De exemplu, zonele funcţionale sunt un factor de gravitate. Un alt factor de gravitate care poate induce probleme şi complicaţii sunt arsurile de căi aeriene superioare.

Doi pacienţi cu arsuri pe 30-35% din suprafaţa corpului

De la demararea activităţii la terapia intensivă, echipa medicală s-a confruntat deja cu două cazuri cu arsuri pe o suprafaţă de 30-35% cu patologii asociate, cu probleme pulmonare, la pacienţi cu vârste înaintate. Aceştia sunt internaţi în UFA şi sunt staţionari. „Unul dintre pacienţi a fost internat în luna august şi este pe cale să fie rezolvat în următoarea perioadă, iar altul este destul de recent”, a menţionat şeful secţiei de chirurgie plastică.

În cazul ambilor pacienţi, arsurile au survenit în urma unor incendii accidentale în mediul casnic. Deşi ambii pacienţi „depăşesc puţin” sfera pacienţilor cu arsuri medii, medicul Marius Ciurea spune că echipa se adaptează în astfel de cazuri.
Iar atunci când apar pacienţi cu arsuri mai grave şi se trece pragul arsurilor medii, se ia în calcul ce ar fi mai benefic pentru pacient.

„Când este vorba de pacienţi cu arsuri grave, se ia în considerare transferul într-o unitate funcţională de mari arşi, cu mai mare experienţă. Dacă nu sunt locuri disponibile, în funcţie şi de disponibilitatea noastră, îi tratăm aici. Pe acest palier este o comunicare permanentă între centrele care tratează arşi”, spune medicul.

Înainte de UFA, pacienţii arşi erau trataţi la secţia ATI, alături de pacienţi cu alte patologii

Înainte de investiţia în Unitatea Funcţională pentru Arşi, pacienţii care necesitau îngrijire tip terapie intensivă şi monitorizare erau internaţi în secţia de terapie intensivă a SCJU Craiova. Însă dezavantajul era că nu puteau fi izolaţi. Şi, cum la nivelul secţiei, existau multe patologii, riscul de infecţii era considerabil mai mare.
„Am mai spus-o şi repet: un pacient ars poate fi considerat ca un potenţial contaminat, prin prisma faptului că tegumentul este afectat – iar acesta reprezintă prima barieră împotriva germenilor”, subliniază dr. Ciurea.

Este nevoie de mai mulţi medici

Spre deosebire de situaţia dinaintea demarării activităţii UFA, pacientul cu arsuri pe suprafeţe mai mari sau în zone problematice poate fi acum izolat, un lucru esenţial în cazul arşilor.

„Cel mai important lucru este faptul că pacientul este izolat, adică stă singur într-o rezervă”, transmite Marius Ciurea.
Secţia de terapie intensivă intermediară destinată pacienţilor arşi este amenajată cu circuite şi condiţii de igienă stricte. Fiecare dintre cele două rezerve funcţionale are, în imediata apropiere, o sală de operaţii. Una dintre dotările extrem de importante este cada specială pentru arşi.

UFA a fost amenajată printr-un proiect cu fonduri europene al Consiliului Judeţean Dolj, printr-o investiţie de 20 de milioane de lei, la care s-au adăugat şi dotările, în valoare de 320.000 de lei. Şeful de secţie spune că, pe lângă aceşti bani, va fi probabil nevoie şi de alte investiţii pentru a menţine standardul aparaturii.

Următorul pas este mărirea echipei. În acest moment, nu există un medic ATI special alocat acestei unităţi.
„Al doilea lucru pe care va trebui să îl rezolvăm este partea de personal. Este o patologie care necesită mult personal. În momentul de faţă, vorbim de echipa chirurgiei plastice, adică şapte medici. Sperăm ca în continuare să ne mărim cu încă doi sau trei. La fel şi pe partea de medici de terapie intensivă care să poată deservi, în timp, exclusiv această zonă. În acest moment sunt medici de la secţia ATI care lucrează aici prin rotaţie”.

Citeşte şi: S-a găsit o sală pentru copiii de la Grădiniţa Ion Creangă. La controlul anterior, aceasta a fost „conformă pentru funcţionare”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS