Compania Google a fost dată în judecată de familia unui bărbat care a murit căzând de pe un pod rupt, informează Antena3.
Rudele unui bărbat din SUA care s-a înecat după ce a căzut cu mașina de pe un pod rupt susțin că accidentul s-a produs deoarece Google nu și-a actualizat hărțile.
Philip Paxson a murit în septembrie 2022, după ce a încercat să treacă cu mașina peste podul avariat din Hickory, Carolina de Nord.
Podul era rupt de nouă ani, însă modificarea de traseu nu apărea pe hărțile Google. Bărbatul se întorcea de la petrecerea uneia dintre fiicei sale. Se afla într-o zonă necunoscută atunci când s-a produs accidentul.
Nefiind familiarizat cu drumurile locale, el s-a bazat pe Google Maps. În timp ce conducea prin întuneric și ploaie, a urmat, fără să bănuiască, indicațiile învechite ale Google, către ceea ce familia sa a aflat mai târziu că a fost numit Podul spre nicăieri timp de aproape un deceniu. Bărbatul s-a prăbușit în Snow Creek, unde s-a înecat.
Locuitorii din zonă au contactat în repetate rânduri Google pentru a solicita modificarea hărților online, după ce podul s-a prăbușit în 2013, susțin avocații acuzării.
Barierele care inițial au fost plasate la intrarea pe pod au dispărut, fiind vandalizate de persoane necunoscute. De aceea, în proces apar și trei companii locale, care aveau datoria de a întreține podul.
Un purtător de cuvânt al companiei Google a anunțat că firma analizează acuzațiile.
Citește și: Olt: Femeie accidentată de un șofer care a fugit