5.1 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCJ Gorj investește un milion de euro în Căminul de bătrâni de la Suseni

CJ Gorj investește un milion de euro în Căminul de bătrâni de la Suseni

Consiliul Județean Gorj a alocat un milion de euro pentru modernizarea Căminului de bătrâni de la Suseni, comuna Runcu. Sunt prevăzute lucrări pentru realizarea obiectivului de investiție „Creșterea eficienței energetice a clădirilor din cadrul Complexului de Îngrijire și Asistență Suseni”. Bugetul este de 5,1 milioane de lei.

Clădirea Centrului C1- sediu administrativ și saloane pentru bolnavi, cu regimul de înălțime P+1E, a fost construită în anul 1960 și renovată în anii 2010-2013. Structura de rezistență este realizată din pereți exteriori-pachet din zidărie portantă plină la interior și o zidărie de piatră de munte la exterior, acoperiș de tip șarpantă din lemn și învelitoare din tablă tip lindab.

Clădirea C2 este locuință pentru bolnavi, cu regimul de înălțime parter, a fost construită în anul 1960 și modernizată în anul 2009. Structura de rezistență este realizată din zidărie portantă cărămidă plină la interior și o zidărie exterioară de piatră la exterior, acoperiș de tip șarpantă din lemn și învelitoare din tablă din țiglă de beton. 

Saloane și săli de tratament 

Mai există o cameră tehnică, cu regimul de înălțime parter, a fost construită în anul 1999 și a fost modernizată în anul 2013.

Mai sunt saloane și săli de tratament pentru bolnavi, construite în anul 1999 și renovate în anii 2020-2021.

„Situația propusă: Prin realizarea acestui obiectiv de investiție se urmărește creșterea eficientei energetice a clădirilor, îmbunătățirea desfășurării activității în cadrul instituției, prin crearea unui climat favorabil, respectiv asigurarea unor condiții optime pentru beneficiarii serviciilor de asistență socială, persoanele cu handicap și persoanele vârstnice, asigurarea energiei din surse regenerabile, scăderea consumurilor de energie și a emisiilor de dioxid de carbon”, conform Consiliului Județean Gorj.

Citește și: Mehedinți: Tânăr fără permis de conducere, prins de șapte ori la volan

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS