Echipa feminină de handbal SCMU Craiova are parte de un meci destul de accesibil în etapa a 5-a din Liga Florilor. Formaţia pregătită de Bogdan Burcea va juca sâmbătă, de la ora 13.00, în deplasare cu Ştiinţa Bucureşti, singura grupare din campionat care nu a obţinut vreun punct până în prezent.
În cadrul unui interviu acordat clubului, antrenorul formației, Bogdan Burcea a mărturisit că nu-și subestimează adversarul de sâmbătă și că își dorește toate punctele puse în jos. Acesta a ținut să laude fanii și susținătorii echipei pentru atmosfera creată la meciul cu Vâlcea și, totodată, le-a mulțumit pentru prezență.
„Întâlnim o echipă studențească, interesantă. Toate aceste formații studențești, de-a lungul timpului, au avut o ambiție aparte. Chiar dacă nu au adunat vreun punct până în acest moment, noi ne respectăm adversarul și vrem să jucăm pragmatic. Am pregătit bine jocul și am încredere că ne vom întoarce cu toate punctele de acolo.
Impresionat de fani
Atmosfera este bună, am purtat o discuție de aproximativ 30 de minute după înfrângerea cu Vâlcea. A fost un meci disputat, dar adversarii au meritat pe deplin victoria. Au avut mai multă consistență în momentele decisive, iar când s-au desprins, noi nu am mai putut recupera din handicap. Însă mergem mai departe, nu suntem extrem de afectați. De câțiva ani buni Vâlcea joacă în Europa, se bate la primele locuri, deci pot spune că nu ne facem griji. Este doar un meci, dar păcat este că am pierdut acasă, că am avut lângă noi un public numeros pe care nu l-am mulțumit. Le mulțumesc tuturor că sunt alături de noi și sper să le oferim toate motivele pentru a ne însoți și în următoarele meciuri. Ei întotdeauna și-au spus cuvântul și, alături de acești fani minunați, am prins „aripi“ la fiecare joc“, a spus Bogdan Burcea.
Liga Florilor – etapa 5:
Sâmbătă, 23 septembrie – ora 13.00: Ştiinţa Bucureşti – SCMU Craiova, ora 17.00: Bistriţa – Măgura Cisnădie, ora 17.30: Mioveni – Baia Mare, ora 18.00: Tg. Jiu – Gloria Buzău, SCM Vâlcea – SCM Zalău.
Miercuri, 27 septembrie: Dunărea Brăila – Rapid;
Joi, 5 octombrie: CSM Bucureşti – Corona Braşov.
Clasament:
1. SCM Vâlcea 12, 2. CSM Bucureşti 9 puncte, 3. Bistriţa 9, 4. SCMU Craiova 7, 5. Dunărea Brăila 7, 6. Rapid 6, 7. Corona Braşov 6, 8. Baia Mare 6, 9. TG. Jiu 6, 10. Măgura Cisnădie 4, 11. Gloria Buzău 3, 12. Zalău 3, 13. Mioveni 1, 14. Ştiinţa Bucureşti 0.
Citește și: Handbal (f) / SCMU Craiova se deplasează la Ştiinţa Bucureşti pentru puncte