4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi bărbaţi muşcaţi de şerpi au ajuns la spital

Doi bărbaţi muşcaţi de şerpi au ajuns la spital

Doi bărbaţi muşcaţi de şerpi zilele trecute au ajuns la SJU Iaşi. Amândoi au fost muşcaţi de mână, unul în timp ce aduna crengi în pădure, iar al doilea când strângea frunze în curte. Unul dintre pacienţi a rămas internat, scrie News.ro.

În ultimele trei zile, doi pacienţi au ajuns în UPU la Spitalul ”Sfântul Spiridon” după ce au fost muşcaţi de şarpe.

„Primul pacient este din Huşi, judeţul Vaslui. Bărbatul culegea vreascuri în pădure şi a fost muşcat la nivelul mâinii drepte de un şarpe. Întrucât avea manifestări neurologice a fost trimis la spitalul de Neurochirurgie. Apoi a fost redirijat la Spitalul «Sfântul Spiridon», unde a fost internat la Chirurgie Plastică”, a precizat medicul-coordonator UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

A doua victimă este un bărbat din judeţul Iaşi. Acesta a fost muşcat de şarpe în propria gospodărie.

„A ridicat un braţ de frunze în curte şi a fost muşcat de mână. A ajuns la noi în UPU, i-am administrat ser antiviperin. S-a simţit bine şi a refuzat internarea”, a mai spus medicul Diana Cimpoeşu.

Citeşte şi: Tichete cadou de 150 de lei pentru pensionarii din Rovinari

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS