2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljZiua crimei din Botanică, pas cu pas. Detalii înfiorătoare despre cum a acţionat criminalul 

Ziua crimei din Botanică, pas cu pas. Detalii înfiorătoare despre cum a acţionat criminalul 

27 iunie – cea mai neagră zi din istoria recentă a Craiovei. Ziua în care un criminal a decis să atace brutal, cu cuţitul, doi tineri, de 14 şi 19 ani, care se relaxau în Grădina Botanică din Craiova. Însetat de sânge, M.A. Fojică, criminalul în vârstă de 17 ani la momentul atacului, a plecat de acasă, din localitatea Calopăr, cu gândul să ucidă şi şi-a luat într-un rucsac arsenalul de care avea nevoie pentru a pune în aplicare planul diabolic. Gazeta de Sud vă prezintă, în exclusivitate, detalii înfiorătoare din extrasul rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.  

În locul celor doi tineri din Botanică, Melis Lungu şi Emanuel Bădică, putea să fie înjunghiat oricine. Procurorii spun că A. Fojică a mers mai întâi în Parcul Nicolae Romanescu, apoi la o pizzerie din Craiova, iar abia după aceea a ajuns în Botanică, acolo unde şi-a ales victimele. Dovezile adunate de anchetatori şi puse cap la cap indică o crimă cu premeditare, foarte violentă. Detaliile scrise în rechizitoriu te înfioară şi denotă o cruzime ieşită din comun faţă de cele două victime. Mai mult decât atât, procurorii susţin că inculpatul nu îi cunoştea pe cei doi tineri şi că i-a atacat cu cuţitul, mişeleşte, pe la spate. Ce a urmat e greu de imaginat şi pare rupt din cele mai oribile filme de groază. 

Melis a sunat la 112 după ce a fost înjughiată prima dată

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au refăcut filmul atacului din Grădina Botanică, începând cu momentul în care a fost apelat serviciul de urgenţă 112, chiar de către fata înjunghiată, Melis Lungu. „În data de 27.06.2023, ora 16.00, victima LMM a reușit să apeleze SNUAU 112 și să comunice operatorului S.T.S faptul că a fost înjunghiată de o persoană necunoscută, respectiv  de „un om cu  mască…, cu un cuțit”, în timp ce se afla în Grădina Botanică alături de un prieten”, comunicând totodată locul exact în care se afla, respectiv „la intrarea din spate a botanicii”, însă în momentul în care i s-a făcut legătura cu poliția, aceasta nu a mai putut comunica nimic“, se precizează în extrasul din rechizitoriu. 

Confuzie în rândul dispecerilor, după telefoanele martorilor: o persoană sau două înjunghiate în Botanică?

De aici începe partea şi mai întunecată a scenelor care au avut loc în Botanică, în ziua crimei. Melis a reuşit să sune la 112 după ce fusese înjughiată prima dată şi a reuşit să fugă mai departe de locul atacului. Cu toate acestea, pe lângă ea au trecut nişte oameni. Însă aceştia nu au observat că este înjunghiată până ce fata nu a leşinat şi a căzut.

Iniţial, ea se aşezase în şezut pe alee ca să poată să sune la poliţie şi să ceară ajutor. Un alt martor îl găsise deja, înjunghiat, pe Emanuel Bădică, în zona pistei de alergare, unde acesta se târâse, şi a sunat imediat la 112. „Deşi victima LMM a fost observată de puținele  persoane care se aflau la acea oră în incinta Grădinii Botanice stând jos pe alee și vorbind la telefon, nimeni nu a realizat că aceasta era înjunghiată și avea nevoie urgentă de ajutor. Abia în momentul în care victima și-a pierdut cunoștința și nu a mai putut sta în șezut, aşa cum fusese observată inițial de martori, aceştia au reacționat“, mai notează procurorii.

Melis nu a răspuns manevrelor de resuscitare

Coșmarul a continuat, iar organismul lui Melis nu a rezistat loviturilor violente de cuțit ale atacatorului. „Astfel, la ora 16.04, alertat de o altă persoană rămasă neidentificată, martorul MC a apelat de îndată SNUAU 112, dând mai multe detalii cu privire la starea și locul în care se afla victima LMM. Între timp, la ora 16.01, martorul CD a apelat și el, la rândul său, SNUAU 112 și a anunțat că în Grădina Botanică, în zona pistei de alergare este un băiat înjunghiat, creându-se astfel, pentru moment, o stare de confuzie, până când operatorul STS, respectiv dispecerii implicați au realizat că, de fapt, în incinta Grădinii Botanice se află două persoane înjunghiate, respectiv o fată la intrarea din spate a grădinii, și un băiat pe pista de alergare.

Deplasându-se la fața locului, organele de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Craiova au constatat că cele sesizate se confirmă, identificând cele două victime ce prezentau mai multe plăgi tăiate-înțepate. La fața locului s-au deplasatat și două echipaje medicale din cadrul SAJ Dolj, respectiv SMURD care au acordat primul ajutor victimelor. Însă, în privința victimei LMM, după efectuarea manevrelor de resuscitare, au declarat decesul acesteia, la ora 16.50“, se mai precizează în rechizitoriu. 

Ce a făcut criminalul înainte de atac, pas cu pas: s-a plimbat în Romanescu şi a mâncat pizza

Înainte de crimă, A. Fojică s-a plimbat prin parc şi şi-a potolit foamea cu pizza. „Din probele administrate în cauză au rezultat următoarele: În dimineața zilei de 27.06.2023 inculpatul FMA a plecat de acasă, din comuna …, cu un microbuz, spunând tatălui său că merge în Craiova pentru a se plimba. Înainte de a pleca, însă, de acasă, inculpatul a introdus în rucsacul pe care l-a luat asupra sa, un cuțit cu o lungime totală de 31 cm., cu lama de 19 cm. lungime și 4 cm. lățime, o pereche  de mănuși din piele de culoare maro închis, precum și o mască de culoare neagră, din material plastic, aptă să-i acopere toată fața.

A ajuns în municipiul Craiova în jurul orelor 10.45 și a coborât din microbuz în stația de la Parcul Nicolae Romanescu. După care, în jurul orei 10.49, a intrat în incinta parcului și s-a plimbat pe alei, părăsindu-l la ora 11.13. Ulterior, așa cum însuși inculpatul a declarat, s-a deplasat pe jos către centrul oraşului.

S-a oprit la pizzeria Maestro, de unde și-a luat ceva de mâncare, fiind surprins în intervalul orar 13.57- 14.05. De aici, după ce a servit produsul achiziționat, inculpatul a plecat spre Grădina Botanică, tot pe jos. A ajuns în jurul orelor 15.30. A  intrat  în incinta grădinii pe poarta principală, mergând cel mai probabil pe aleea din partea dreaptă aşa cum acesta a declarat inițial, în calitate de suspect. A identificat relativ repede cele două persoane ce urmau să-i cadă victime, având în vedere că la ora 16.00 s-a efectuat primul apel la 112“, mai precizează procurorii. 

I-a vânat ca un animal de pradă 

Criminalul a mers până în zona din spate a Grădinii Botanice, unde i-a observat stând pe un cearşaf pe Emanuel Bădică şi pe Melis Lungu. Apoi i-a vânat cu cruzimea unui animal de pradă. „Astfel, în acest interval orar, în Grădina Botanică se afla și persoana vătămată BE împreună cu prietena sa, victima LMM, pe care o cunoscuse în urmă cu aproximativ două luni de zile. De atunci, aproape zilnic, cei doi se întâlneau și mergeau în Grădina Botariică și se așezau pe un cearșaf sau o păturică în livada cu meri, unde îşi creaseră un loc al lor special, respectiv între doi copaci unde nu ajungea soarele mai niciodată în cursul zilei, preferând să îşi petreacă timpul liber aici, ascultând muzică, citind, mâncănd și jucând cărți (…).

Ajungând în apropierea livezii cu meri, inculpatul FMA a observat cele două victime așezate pe cearșaf în locul descris anterior, un loc mai retras. Fără a exista vreun indiciu că ar fi cunoscut pe vreuna dintre ele, s-a hotărât să le atace. Practic, să pună în executare rezoluția infracțională luată înainte de a pleca de acasă, alegându-și astfel victimele care să cadă pradă tulburării sale. În acest sens, inculpatul a aşteptat momentul oportun pentru a acționa. A stat o perioadă în zona labirintului unde se află un ansamblu de 8 cărți din marmură, loc de unde putea observa cele două victime“, mai este precizat în document.

Întâlnirea cu polițiștii locali din Botanică

Ironia sorții a fost și mai mare atunci când A. Fojică a fost luat la întrebări de doi polițiști locali care patrulau în Botanică. Însă, aceștia nu și-au dat seama ce plănuise criminalul. „A simulat un interes deosebit pentru acest ansamblu, timp în care a fost observat de cei doi polițiști locali care asigurau paza, respectiv martorii PVCL și SRN, care au și schimbat cateva cuvinte cu inculpatul.Cu această ocazie, polițiștii locali au putut observa semnalmentele inculpatului și obiectele vestimentare cu care acesta era îmbrăcat, precum și faptul că purta un  rucsac în spate de culoare negru, cu roşu pe mijloc, date pe care le-au comunicat ulterior organelor de poliție sosite la scurt timp la fața locului după sesizarea evenimentului. După ce polițiștii locali s-au îndepărtat, inculpatul a aşteptat momentul oportun și când a apreciat că nu poate fi observat de nimenl, și-a scos din rucsac obiectele pregătite de acasă. Și-a pus mănușile, și-a aşezat masca pe față, și-a scos cuțitul din teacă și a lăsat rucsacul ascuns în vegetație, în apropierea aleii, conform propriei declarații.

Apoi s-a apropiat de victime care ascultau muzică și s-a năpustit asupra acestora cu o ferocitate deosebită. Le-a înjunghiat inițial din spate, în zone vitale, fără a spune ceva, și fără ca acestea să poată reacționa, fiind luate prin surprindere“, mai spun procurorii în rechizitoriu. 

A tăiat-o la gură ca să nu poată spune ce a văzut 

După ce i-a pândit din zona ansamblului cărţilor de marmură, A. Fojică a atacat cu o violenţă inexplicabilă, fără să le dea vreo şansă să se apere. Filmul crimei devenea rupt din filmele de groază.

„Astfel, prima dată a înjunghiat-o în spate pe persoana vătămată BE, lovind-o puternic, de sus în jos, în timp ce aceasta era așezată în poziția șezut, pe cearșaf, alături de prietena sa, victima LMM. Ambii erau orientați în momentul atacului cu fața spre gardul din partea de nord a Grădinii Botanice, fiind atacaţi din spate (…).

Ulterior, inculpatul a înjunghiat-o  și pe victima LMM, cel mai probabil în brațul drept, producându-i una din cele două plăgi tăiate de la acest braț (leziunile de la brațul drept fiind singurele ce puteau fi produse din spate), (…), după care, agresorul s-a reorientat asupra sa, timp în care LMM, îndemnată și de prietenul său, care i-a spus să fugă, a reuşit să se ridice de pe cearșaf și să o ia la fugă spre vest, spre aleea care duce spre ieşirea din spate a Grădinii Botanice. (…) A fost identificată o cărare de stropi de culoare brun-roșcată de aprox. 7 m în acea direcție, prin iarbă.

Atunci, inculpatul, s-a reorientat asupra victimei LMM și a alergat prin vegetație după aceasta. A ajuns-o din urmă și i-a mai aplicat o lovitură cu cuțitul în zona gurii pentru ca aceasta să nu mai poată vorbi, respectiv „să spună ce a văzut”, aşa cum însuși inculpatul a declarat. Apoi, tot conform propriei declarații, intenționând să o mai lovească tot în zona feței, victima s-ar fi ferit și astfel a înjunghiat-o în zona gâtului. Apoi „a lăsat-o să scape”, văzând-o cum aceasta s-a ridicat și a început să alerge spre pistă“, mai menţionează procurorii. 

Emanuel a căzut în lacul din Botanică după ce a fost înjunghiat

După ce şi-a dus la îndeplinire planul, criminalul s-a întors la cearşaful celor doi şi le-a lua rucsacurile pentru a le arunca. În acest fel credea că vor fi greu de identificat. În agonia de după înjunghiere, Emanuel Bădică s-a târât cu disperare pe pista din Grădina Botanică, iar la un moment dat a căzut în lacul din apropierea acesteia. „Inculpatul s-a întors apoi la cearșaf, a luat cele două rucsacuri aparținând victimelor pentru a le arunca, şi-a dat jos masca și mănușile pe care le-a introdus alături de cuțitul plin de sânge în propriul rucsac și a ieşit în grabă pe poarta din spate a Grădinii Botanice, fiind observat de martorul minor SG.

În acest timp, persoana vătămată BE a reuşit, mai mult târându-se, (…), să se îndepărteze de locul faptei și să ceară ajutor. Astfel, persoana vătămată, observând acest tănăr, i-a zis să sune la poliție, însă acesta nu avea telefon asupra sa, și, fără să se oprească sau să audă ce spune acest martor, și-a continuat deplasarea, însă întrucât nu mai vedea, i se „făcuse negru în fața ochilor” conform propriei declarații, a căzut în lac. moment în care, din acest şoc, și-a revenit puțin, reușind să iasă singur din apă. Ulterior, ajutat (…) s-a așezat pe pietrele ornamentale ce delimitează pista de atletism, iar cel din urmă a sunat la 112. Totodată, până la sosirea ambulanţei, aceiaşi martori au încercat să-i acorde persoanei vătămate primul ajutor. Aceștia au făcut compresiune pe plaga înjunghiată din zona pieptului și cea de la nivelul gâtului, (…).

La Melis au mers, iniţial, doi voluntari de pe ambulanţă, neechipaţi 

O altă informaţie şocantă din rechizitoriu este aceea că, iniţial, în locul în care era căzută Melis au mers doar doi voluntari de pe ambulanţă, fără niciun echipament. „La scurt timp a ajuns și primul echipaj SMURD care s-a oprit pe pista de alergare, la prima victimă întâlnită, respectiv persoana vătămată BE, care imediat după sosirea ambulanței și-a pierdut cunoștința, fiind transportată ulterior la SCJU Craiova.

Înainte de aceasta însă, în timp ce echipajul SMURD acorda primele îngrijiri medicale persoanei vătămate BE, s-a aflat și de cea de-a doua victimă, respectiv minora LMM și, pentru moment, două persoane din acest echipaj, având inscripționat pe spatele uniformei cuvântul „VOLUNTAR” (…) au plecat pe jos, fără vreun instrument,  sau  vreo  trusă  medicală,  către  locul indicat  de martori că „s-ar  afla cea de-a doua persoană  înjunghiată.

Ulterior, la aceasta au ajuns și un echipaj  al  SJA  Dolj, apoi și un alt echipaj SMURD care au început manevrele de resuscitare, însă fără rezultat. La ora 16.50 a fost declarat decesul victimei. Din (…) rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne și externe, consecință a plăgilor tăiate – înțepate de la nivelul brațului drept cu interesare vasculară (arteră axilară dreaptă și venă axilară dreaptă); leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire repetată cu corp tăietor/înțepător (cuțit) și lovire cu sau de corpuri dure, iar între leziunile traumatice și deces există raport de cauzalitate direct; moartea poate data din 27.06.2023“, se mai menționează în documentul întocmit de procurori.

40 de zile de îngrijiri medicale pentru Emanuel

După atacut violent, în timpul căruia Melis și-a pierdut viața, Emanuel a trăit ca prin minune. „În ceea ce priveşte persoana vătămată BE, din (…) rezultă că aceasta prezintă leziuni de violență, ce s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-înțepător, tip cuțit, necesită circa 40 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații; leziunile au putut fi aplicate din față, spate,  lateral stânga, dreapta și au pus în primejdie viața victimei.

Astfel, acesta a fost internat prin U.P.U. în secția Chirurgie Toracică cu diagnosticul „Politraumatism prin agresiune fizică. Plagă penetrantă hemitorace drept cu hemopneumotorax. Plagă penetrantă toraco-abdominală stângă cu leziune de diafragm, splină și stomac. Hemopneumotorax stăng. Plagă tăiată cervicală cc interesarea muschiultii trapez. Plagă tăiată mâna stângă”, mai spun procurorii. 

Ce a făcut criminalul după atacul din Botanică

La locul atacului au ajuns şi poliţiştii, care au încercat să obţină informaţii de la martori care să-i conducă spre făptaş. Doi martori le-au dat detalii importante poliţiştilor, iar aceşti au pornit în căutarea autorului.

„Acesta a fost identificat în dreptul imobilului cu numărul …, de pe strada Poporului din Craiova, județul Dolj. Apoi a fost urmărit, prins și încătușat de organele de poliție angrenate în această operațiune. Din ansamblul probator administrat  în  cauză,  rezultă  că, după ce a părăsit Grădina Botanică prin poarta de acces nr. 2,  inculpatul a mers printre blocurile din apropiere și a aruncat cele două rucsacuri ale victimelor într-un sac menajer mare, de culoare neagră. Acestea au fost găsite și ridicate a doua zi de organele de poliție.

Apoi au fost prezentate spre recunoaştere și ulterior predate părinților victimelor. Cu ocazia conducerii în teren, inculpatul a arătat că, după ce a înjunghiat-o și pe fată, respectiv  pe victima LMM, s-a  întors la cearșaf de unde a luat cele două rucsacuri aparţinând victimelor, cu scopul de a ascunde identitatea acestora, gândind că în interior este posibil să se afla actele acestora de identitate“, spune rechizitoriul.

Criminalul a mers la întâmplare pe străzi

După ce a scăpat de cele două ghiozdane, criminalul a rătăcit pe câteva străzi, după care a fost capturat. „După ce a aruncat cele două rucsacuri, inculpatul a încercat să se îndepărteze cât mai mult de locul faptei pentru a nu fi identificat, întrucât deja se auzeau sirenele de la maşinile de poliție și de la ambulanțe. A mers, practic, la întâmplare pe străzile din apropiere, fiind surprins de camerele de supraveghere amplasate pe traseul urmat de acesta.

Astfel, de pe strada Florilor, inculpatul a ieşit foarte puțin în bulevardul Nicolae Titulescu, după care a intrat pe strada  Renașterii, iar de aici,  pe  strada Poporului, unde a observat că este urmărit și a început să alerge, aşa cum rezultă din procesul-verbal de vizionare a imaginilor surpinse de camerele de supraveghere“, se mai menţionează în document. 

Criminalul a întrebat poliţiştii  „când îl băgă la pușcărie”

La scurt timp, A. Fojică a fost prins din urmă de un poliţişti îmbrăcat în civil. Când şi-a dat seama a luat-o la fugă şi a sărit în două curţi.

„De asemenea, cu  ocazia conducerii în teren, în dreptul imobilului cu nr. … de pe strada Poporului,  inculpatul a arătat că acolo a fost ajuns din urmă de un autoturism marca Dacia de culoare alb, al cărui conducător auto l-a întrebat cum se numește. După ce i-a răspuns a realizat că acesta este polițist îmbrăcat civil și a luat-o la fugă pe stradă, către intersecția cu strada Albișoarei.

Inculpatul a pătruns apoi pe Aleea Tabacu şi, văzând că aceasta se infundă, a intrat în curtea imobilului cu nr. … . După care a sărit gardul în curtea imobilului cu nr. …, de pe strada Pictor Oscar Obedeanu, așa cum rezultă și din declarațiile proprietarilor acestor imobile. Apoi a continuat deplasarea către strada Craiovița, iar la intersecția cu strada Pictor Oscar Obedeanu a fost interceptat și legitimat de polițiști. În avel moment a început să devină agitat și și-a lasat jos rucsacul pe care îl avea asupra sa. Fiind întrebat despre evenimentul din Grădina Botanică, inculpatul a declarat verbal că el este autorul faptelor. De asemenea, i-a întrebat pe polițiși „când îl băgă la pușcărie”.

În rucsacul pe care îl avea la el, poliţiştii au găsit un cuţit, o pereche de mănuși din  piele, de culoare maro închis, precum și o mască de culoare neagră, din material plastic. De asemenea, procurorii spun că acesta a fost expertizat psihiatric şi că din raport reiese faptul că are discernământul faptelor și consecințelor. 

Criminalul a încercat să mintă la audieri 

La audieri, acesta şi-a recunoscut faptele, însă a vrut să diminueze răspunderea penală susţinând că Emanuel Bădică a vrut să îl lovească şi că acest lucru l-a condus la faptele oribile. Procurorii, însă, i-au demontat declaraţiile în urma dovezilor obţinute la locul crimei. „Declarația sa este însă nesinceră în ceea ce priveşte modul în care s-a derulat acțiunea sa agresivă, sub pretextul că ar fi fost atacat de persoana vătămată BE, neavând susținere probatorie, fiind conrazisă totodată de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Astfel, cu ocazia examinării fizice a inculpatului, acesta nu a prezentat nicio urmă de violență. De asemenea, cu ocazia efectuării cercetării la fața locului a fost identificată încălţămintea persoanei vătămate BE așezată ordonat lângă cearşaf, așa  încât, este greu de crezut că aceasta ar fi plecat desculță până la marginea livezii, în locul indicat de inculpat cu ocazia reconstituirii, având în vedere atât distanța considerabilă, dar mai ales natura locului respectiv care nu i-ar fi permis să circule de bunăvoie desculț, fiind un teren cu multe denivelări, cu diverse resturi vegetale, crenguțe uscate, etc..

Totodată, din probele administrate în cauză nu a rezultat ca între inculpat și victime să existe anterior vreun conflict. Nciunul dintre martorii audiați în cauză, prezenți în Gradina Botanică la momentul comiterii faptelor, nu au auzit vreun scandal sau gălăgie“, au mai notat procurorii.

Emanuel a confirmat că atacatorul avea mască pe față

Anchetatorii au mers mai departe și au creat întregul scenariu care să demonteze declarațiile atacatorului. „Pe de altă parte, dacă inculpatul ar fi fost provocat de persoana vătămată așa cum acesta susține, este greu de imaginat cum acesta nu ar fi reacționat spontan cum se întâmplă de regulă în astfel de situații, iar constituția fizică cu siguranță l-ar fi avantajat, neavând nevoie de cuțit sau vreun alt obiect contondent – ci a trebuit  să-și dea rucsacul jos din spate, să-și pună masca pe față, mănușile în mâini pentru a nu lăsa amprente, deci să reflecteze la comiterea faptei, apoi să alerge după victimă pentru a o înjunghia.

Astfel, este cert că în momentul atacului, inculpatul era mascat, aspect ce rezultă și din procesul-verbal de redare a apelului la 112 efectuat de către victima LMM. Aceasta a precizat, așa cum s-a arătat și anterior, că a fost înjunghiată de „un om cu  mască, cu un cuțit”,  aspect confirmat ulterior și de către persoana vătămată BE, când starea sa de sănătate a permis audierea“, au mai notat procurorii în rechizitoriu. 

Alexandru Fojică este acuzat de omor calificat, tentativă de omor calificat, port fără drept de obiecte periculoase şi folosirea fără drept de obiecte periculoase. Dosarul acestuia a fost înaintat către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalul Dolj. Potrivit unor surse GdS, şedinţa va fi declarată închisă, iar publicul nu va avea acces. 


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS