-1.1 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO femeie a plecat în vacanţă cu soţul cu banii obţinuţi din înşelarea altui bărbat

O femeie a plecat în vacanţă cu soţul cu banii obţinuţi din înşelarea altui bărbat

O femeie din Timişoara a fost arestată preventiv pentru înşelătorie şi şantaj, după ce a convins un bărbat să îi dea, pretinzând că tatăl său e grav bolnav şi apoi că este o femeie de afaceri influentă, peste 100.000 de euro. Cu banii obţinuţi, femeia a plecat în vacanţă, în Republica Dominicană, împreună cu soţul său, scrie News.ro.

Potrivit Parchetului Timişoara, femeia a abordat un bărbat pe aplicaţia Messenger, în februarie 2022, şi i s-a plâns că tatăl său suferă de o afecţiune hepatică gravă, care necesită îngrijiri speciale şi călătorii în Paris şi Dubai, iar aceste îngrijiri implică costuri de zeci de mii de euro.

Cu banii astfel obţinuţi, femeia a plecat împreună cu soţul ei în Republica Dominicană, cu escală la Paris.

În continuare, femeia a încercat să obţină şi alţi bani de la bărbatul care deja i-a dat anumite sume. Ea i-a spus că este o persoană de afaceri influentă şi că adeseori călătoreşte în Turcia la o fabrică de lenjerii, cu un avocat, şi că are întâlniri cu oameni de afaceri din Dubai cărora le vinde lenjeriile din Turcia sau apă de calitate. În acest fel, femeia a reuşit să obţină şi alţi bani de la victima sa. În total, a obţinut în acest fel, 108.300 de euro.

După ce şi-a dat seama că a fost escrocat, bărbatul i-a spus femeii că va sesiza autorităţile pentru a-şi recupera banii pe care i-a dat acesteia. Femeia l-a ameninţat că, dacă va face acest lucru, va publica mai multe imagini compromiţătoare cu bărbatul, unele reale, altele inventate.

Femeia a fost arestată pentru 30 de zile, fiind acuzată de înşelăciune şi şantaj.

Citeşte şi: (VIDEO) Olt: Coliziune între un microbuz plin cu copii şi un autoturism

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS