Rastignirea dialogului?

Cea de-a doua intifada palestiniana „Al-Aqsa“ – protest popular de riposta „cu pietre“ impotriva ocupatiei israeliene – declansata in luna septembrie 2000 – completata de actiunile teroristilor sinucigasi impotriva populatiei civile israeliene si urmata de o riposta de o duritate fara precedent a armatei israeliene in teritoriile Autonomiei palestiniene, pare a „rastigni“ dialogul politico-diplomatic, alternativa rationala pentru gasirea unei solutii durabile crizei israeliano-palestiniene.

Vinovati pentru tragediile din aceste zile sint atit liderii HAMAS si „Al-Jihad al-Islamia“, care inca de acum trei ani se laudau ca au pregatit peste 300 de luptatori-sinucigasi impotriva Israelului, cit si premierul israelian, Ariel Sharon, care le-a promis concetatenilor sai „pacea cu palestinienii“, fara a-si onora angajamentele. De la declansarea primei Intifade – in 1993 – pina acum au fost contabilizate 134 de actiuni ale teroristilor sinucigasi, soldate cu sute de morti in rindul populatiei civile israeliene.

Drept raspuns, premierul Ariel Sharon, poreclit Arik, caruia palestinienii i-au spus „buldozerul“ inca din 1982 in operatiunile din Liban cind a fost calificat „macelarul Beirutului“, numit acum „macelarul Ramallah-ului“, a adus nu „pacea cu palestinienii“, ci „razboiul civilizatiilor“, devenind provocatorul sentimentelor antioccidentale si antiamericane in lumea islamica.

Sa ne amintim ca „Intifada Al-Aqsa“ a inceput imediat dupa vizita provocatoare a lui Ariel Sharon pe Esplanada Moscheelor, pentru a confirma pretentiile israeliene asupra Ierusalimului. Actiunile ulterioare ale lui Ariel Sharon, deja in calitate de sef al guvernului, n-au facut decit sa reconfirme temerile arabe ca politica acestuia se bizuie doar pe folosirea fortei armate si nu mizeaza pe reglementarea pasnica a conflictului. Arabii sustin ca politica lui Ariel Sharon i-a transformat pe palestinieni intr-un „popor de sinucigasi“, cind nu numai islamistii extremisti, ci si adepti ai lui Yasser Arafat din „Kathaib Shuhad Al-Aqsa“ (brigada mucenicilor Al-Aqsa) se imbraca in mantii cu explozibili si se duc constienti la moarte.

Drept urmare, Ariel Sharon l-a declarat pe Yasser Arafat „Ben Laden“ al Orientului Mijlociu, „Inamicul nr. 1 al Israelului“, incercind sa-l elimine (nu fizic) de pe arena politica, sperind in aparitia unor lideri palestinieni, capabili sa poarte un dialog, in conditiile dictate de israelieni.

In aceste conditii, presedintele SUA, George Bush, lanseaza un nou plan american de pace in Orientul Mijlociu, trimitindu-l in regiune pe secretarul de stat Colin Powell, cerind imperativ Israelului sa se retraga din orasele palestiniene recent ocupate si lui Yasser Arafat sa puna capat actiunilor teroriste. Numai ca pentru ambele parti trenul a plecat. Premierul Ariel Sharon nu pare intimidat si afirma ca retragerea nu va avea loc pina cind nu va fi incheiat un acord de incetarea focului cu palestinienii.

In ceea ce-l priveste pe Yasser Arafat, dupa ce i-a fost nimicit complet, sub privirea ingaduitoare a SUA, intregul sistem de securitate din Autonomia palestiniana, chiar daca ar dori sa mai intreprinda ceva nu mai este in stare. Nu-i de mirare ca in urma actiunilor israeliene, balanta fortelor inclina acum in favoarea extremistilor palestinieni. Yasser Arafat este acum doar simbolul luptei palestiniene pentru independenta, fiind lipsit de orice pirghii de putere. Cu cine va dialoga Colin Powell?

Un licar de speranta vine dinspre Kuala Lumpur, capitala malayesiana, care a gazduit recent reuniunea ministrilor de externe din tarile membre ale Organizatiei Conferintei Islamice (OCI), scrie saptaminalul rusesc Wek. Si aici s-a incercat o definire a terorismului. Premierul Malayesiei, Mahatir Mohammad, a facut urmatoarea formulare: „Nu-i vorba de terorism atunci cind se duce o lupta legitima a unui popor impotriva unui guvern represiv sau a dominatiei straine. Daca atacurile sint indreptate impotriva populatiei civile – acesta este terorism“. Nu toti participantii si-au exprimat adeziunea fata de o asemenea formulare. Numai faptul in sine ca in definirea de catre lumea islamica a „ciumei secolului al XXI-lea“ se admite ca actiunile impotriva populatiei civile sint acte de terorism este un semn de speranta.