Cel puţin 21 de persoane au murit şi 18 sunt rănite după ce un autobuz a căzut marţi seara de pe o pasarelă peste calea ferată şi a luat foc, la Mestre, în apropiere de Veneţia, relatează presa italiană, care citează un bilanţ anunţat de prefectură.
BREAKING
— X News Explorer (@XNewsExplorer) October 3, 2023
🇮🇹 20 people killed after a bus falls off an overpass in Venice, Italy. pic.twitter.com/XKWJRKd01S
Autocarul care s-a prăbuşit de pe pasarela din Mestre, în care au murit aproximativ douăzeci de persoane, nu efectua o cursă regulată. Era un vehicul închiriat pentru oaspeţi de către un camping din Marghera. Era un autocar aparţinând companiei „La Linea”, care asigura în mod normal legătura între camping şi Veneţia, potrivit tg24.sky.it.
„Este o tragedie de proporţii uriaşe: bilanţul provizoriu vorbeşte de cel puţin 21 de victime şi peste 20 de persoane internate în spitalele din Veneto. Multe dintre ele sunt în stare foarte gravă. Din păcate, în accident au fost implicaţi şi câţiva minori”, a declarat preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia. El a mai spus că victimele sunt de diferite naţionalităţi, nu doar italieni.
Potrivit tgcom24, la bordul autocarului se afla un grup de turişti est-europeni care se întoarceau la Marghera după ce fuseseră în Veneţia.
Încă nu se poate face un bilanţ definitiv al accidentului
În acest moment, bilanţul rămâne de 21 de morţi şi 18 răniţi, în marea lor majoritate cetăţeni străini de diferite naţionalităţi. Patru minori sunt spitalizaţi, doi tineri de 16 ani şi doi copii.
”A existat un zvon că autobuzul a luat foc, dar a fost doar un început de incendiu care a fost imediat stins. A fost un autobuz electric care s-a prăbuşit de la 10 metri şi nu cred că a lovit cablurile de înaltă tensiune, ci s-a prăbuşit pe drumul de legătură Carbonifera, care se conectează direct la sistemul de autostrăzi din Veneto”, a fost declarat consilierul pentru drumuri al municipalităţii din Veneţia, Renato Boraso, pentru Sky Tg24.
„În acest moment dinamica accidentului rămâne de neînţeles, sperăm că mâine, la lumina zilei, vom putea înţelege ce s-a întâmplat“, a declarat preşedintele regiunii Veneto.
Încă nu se poate face un bilanţ definitiv al accidentului în care a fost implicat un autobuz în Mestre. Vehiculul nu a fost încă îndepărtat, pentru că există riscul unui nou incendiu. Autobuzul avea, de fapt, o dublă alimentare, electrică şi cu metan, şi se fac eforturi pentru a răci bateriile pentru a împiedica reaprinderea flăcărilor. Temerea salvatorilor este că în autobuz se aflau mai mulţi pasageri decât cei declaraţi şi nu este exclus nici ca, atunci când vehiculul a distrus bariera de protecţie, să fi trecut peste cineva. Prin urmare, numai după ce vehiculul va fi îndepărtat, se va putea exclude prezenţa altor victime sau răniţi, potrivit Sky Tg24.
La bordul autocarului se afla un grup de turişti est-europeni
BREAKING: At least 20 dead after a bus fell from Venice bridge, Italy.#Venice #VeniceBridge pic.twitter.com/0EZpI4RRGk
— World Times (@WorldTimesWT) October 3, 2023
Potrivit tgcom24, la bordul autocarului se afla un grup de turişti est-europeni care se întoarceau la Marghera după ce fuseseră în Veneţia.
Operaţiunile de extragere şi identificare a cadavrelor sunt încă în curs de desfăşurare, a mai spus preşedintele regiunii Veneto. Cel puţin doi copii, precum şi şoferul autocarului se numără printre cei 21 de morţi.
A fost activat protocolul pentru urgenţe majore
Circulaţia pe calea ferată a fost întreruptă. Zeci de ambulanţe, echipe de pompieri şi forţe de poliţie s-au deplasat la faţa locului. Unitatea sanitară locală 3 din Veneţia a activat protocolul pentru urgenţe majore, adică a pus în alertă toate camerele de urgenţă din zonă, cu rechemarea personalului la muncă.
„O scenă apocaliptică. Nu există informaţii precise în acest moment, dar salvatorii presupun un număr foarte mare de morţi. Se vorbeşte de vreo douăzeci de morţi”, a declarat primarul Veneţiei, Luigi Brugnaro. „Ne aflăm în mijlocul acestei tragedii teribile, am numărat deja 20 de morţi, dar îmi imaginez că va fi un bilanţ care va creşte. Ne aflăm sub pasarela de la Marghera”, a declarat el ulterior la un post de televiziune.
Citeşte şi:Bărbat găsit mort într-o pădure