Fabrica de Avioane Craiova pare că a fost într-o continuă hibernare din anul 2020, de când a semnat contractul de modernizare a zece avioane IAR-99 Şoim care aparţin Ministerului Apărării Naţionale, fiindcă nu a finalizat nici măcar un astfel de avion, cu toate că pâNă acum ar fi trebuit să livreze deja minim cinci astfel de aeronave. Conducerea spune, însă, că abia acum va tura motoarele la maximum şi că fabrica va fi capabilă să termine de modernizat toate cele zece avioane până la termenul contractual, în 2024. Până atunci, însă, face două achiziţii importante, în valoare de peste 1 milioane de euro. Paradoxal este faptul că cele două echipamente ar fi necesare în activitatea de modernizare a celor zece avioane, însă ele sunt cumpărate abia acum.
În faţa întârzierilor enorme, conducerea susţine că are timp
Avioane Craiova poate primi, fără îndoială, titlul de „Fabrica întârzierilor“ cu privire la contractul care prevede modernizarea a 10 avioane militare de antrenament ale MApN, la standardul IAR-99 Standard Modernizat. Contractul a fost semnat încă din anul 2020, dar până în acest moment nu este gata nici măcar unul dintre avioane. Însă, conducerea fabricii susţine că este capabilă să îngraşe porcul în ajun şi să modernizeze toate cele zece avioane militare până în 2024. Asta în condiţiile în care trei ani au trecut aproape degeaba. Motivul ar fi acela că au avut probleme cu aprovizionarea aparaturii de bord din cauza pandemiei COVID-19, dar şi a războiului din Ucraina.
Directorul fabricii, foarte reţinut în declaraţii, a spus, pentru GdS, că până în luna decembrie a acestui an vor fi gata două avioane. „Deocamdată lucrăm la ele, încă mai aşteptăm nişte echipamente care trebuie să vină din exterior. Primul avion este încă în echipare, îl pregătim. Sperăm ca în decembrie să avem două avioane gata. Până în 2024 contractul va fi onorat. Până este gata primul avion este mai greu“, a spus Victor Munteanu, directorul general al Avioane Craiova SA.
Achiziţii de peste un milion de euro
În ciuda eşecului înregistrat până acum cu modernizarea celor zece avioane militare, fabrica din Craiova face două achiziţii importante, în valoare de 5.200.000 de lei, fără TVA. Astfel, a publicat în SEAP două licitaţii prin intermediul cărora vrea să cumpere un stand hidraulic mobil, a cărui valoare totală estimată este de 3.000.000 de lei, fără TVA (aproximativ 605.000 de euro), dar şi o maşină de îndoit conducte, cu o valoare estimată la 2.200.000 de lei, fără TVA (aproximativ 444.000 de euro). Culmea este faptul că ambele echipamente pe care fabrica vrea să le cumpere sunt necesare în activitatea de modernizare a celor zece IAR-uri. Cu toate acestea, sunt comandate după mai bine de trei ani de la semnarea contractului cu MApN.
Un detaliu…..extrem de important
Potrivit caietului de sarcini publicat de Fabrica de Avioane, standul hidraulic mobil este necesar pentru testarea instalaţiei hidraulice a avioanelor IAR-99 Şoim. „Acest stand hidraulic generează presiune în instalaţia hidraulică a avionului pentru a evalua buna funcţionare a acesteia. Rolul acestui stand este de a depista eventualele lipsuri de etanşeitate, scurgeri sau chiar fisuri în instalaţia hidraulică a avionului prin introducerea de presiuni controlabile“. Fabrica vrea ca echipamentul să fie nou şi să fie comercializat de minim 3 ani. De asemenea, să aibă garanţie de minim 24 de luni, iar firma care îl va pune la dispoziţie să dispună de personal care să intruiască angajaţii să îl utilizeze în fabrică.
Acelaşi caiet de sarcini privitor la standul hidraulic conţine un detaliu foarte important. Este vorba despre termenul de livrare şi punere în funcţiune a standului hidraulic, care poate ajunge „cel mult 11 luni“. Cu alte cuvinte, firma care va livra echipamentul poate face acest lucru chiar şi până la finalul anului 2024, dacă ţinem cont de faptul că evaluarea financiară a licitaţiei este programată pentru luna februarie 2024, apoi va mai dura puţin până ce va fi desemnată firma câştigătoare.
Cel mult 10 luni şi pentru maşina de îndoit conducte
Cea de-a doua achiziţie, maşina de îndoit conducte, este utilizată, conform caietului de sarcini, „pentru modelarea ţevilor care intră în componenţa sistemelor de combustibil, climatizare, hidraulică, tub Pitot şi oxigen ale avionului IAR-99“.
Firma care va câştiga licitaţia va trebui să pună în funcţiune, să testeze şi să ajusteze echipamentul pe care îl va monta în incinta Fabricii de Avioane. De asemenea, va trebui să instruiască câţiva angajaţi din cadrul fabricii pentru utilizarea maşinii de îndoit conducte, dar şi pentru întreţinerea acesteia.
Garanţia echipamentului trebuie să fie de 24 de luni. Ca şi în cazul standului hidraulic, firma care va câştiga licitaţia are la dispoziţie „cel mult 10 luni“ pentru a livra, instala şi pune în funcţiune echipamentul. Iar deliberarea pentru această licitaţie se va face tot după 12 februarie 2024. Aceasta este data limită pentru evaluarea financiară a firmelor care depun oferte. Cu toate acestea, aşa cum am menţionat mai sus, conducerea Avioane Craiova SA susţine cu tărie faptul că nu va depăşi termenul limită din contractul de modernizare a celor zece avioane militare şi că va finaliza întreg proiectul până anul viitor.